Numele „Bacău” apare pe un act oficial din anul 1399, potrivit afirmațiilor cercetătorului Ștefan Gorovei, iar un hrisov-privilegiu emis de către domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1408, constând în scutiri sau reduceri de taxe vamale pentru negustorii lioveni, amintește de „înfloritorul târg Bacău”, aserțiune reiterată în lucrarea „Descriptio Moldaviae” de către domnitorul Dimitrie Cantemir.”Actul, păstrat în prezent în arhiva orașului Lvov (din Ucraina — n.r.), a fost scris pe pergament în limba slavonă, cu scrierea semiuncială, cu litere mici, fără spații între cuvinte. A fost întărit cu pecetea mare domnească, diametrul de 11 cm, din ceară neagră, care avea în câmpul sigilar simbolul heraldic al Moldovei, capul de bour cu stea între coarne și scrierea ‘Io, Alexandru voievod, domn Țării Moldovei'”, spune Vilică Munteanu, directorul filialei locale a Arhivelor Naționale.Potrivit acestuia, alte zeci de mii de mărturii elocvente despre dinamica în istorie a Bacăului sunt depozitate în noua clădire a filialei locale Arhivelor Naționale, așteptându-i pe cercetători cu pagini surprinzătoare.Marele istoric Nicolae Iorga era de părere că denumirea orașului Bacău ar fi de origine maghiară, la fel ca Adjud și Sascut, localitățile învecinate.”În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu, precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia sau Ad Bacum”, dezvăluie istoricul băcăuan Dumitru Zaharia după cercetările efectuate de el în cetatea de scaun a papalității, și care, apoi, a alcătuit cea mai consistentă lucrare despre „adevărata istorie a Bacăului”.
Edwige Bestazzi, membră a Institutului de Cultură Italiană la începutul secolului XX, afirma că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul primăriei din Florența, sub numele de Bacovia.”Descoperirea din orașul italian nu este de mirare, având în vedere că la doar trei kilometri de Bacău, în localitatea Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte zone din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane sau chiar mai vechi, lucru ce atestă, faptul că popularea zonei Bacăului datează din antichitate. S-au găsit prin descoperirile inițiate de Vasile Pârvan, băcăuanul care a pus la punct sistemul organizat de lucrări arheologice în România, urme de locuire încă de pe vremea pelasgilor. De fapt, Bacăul își are strămoșii în comuna primitivă, mai precis în Paleoliticul superior, cam cu 5.000 de ani în urmă”, afirmă istoricul Ion Mitrea.Potrivit cercetătoarei Florentina Istina de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, „cel mai recent exemplu este descoperirea, în perimetrul Pieței Revoluției a unor unelte primitive, între care un raclor de silex negru, de formă trapezoidală, obiect folosit la vânătoare în împrejurimile care atunci erau acoperite de păduri”.La sfârșitul sec. al IX-lea, în regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, inclusiv Bacău, se așează un popor al cărui nume va face istorie, pecenegii, care vor sta neclintiți în zonă aproape două secole, apoi vor fi alungați peste Dunăre de un alt popor, cumanii. Locuitorii actualelor meleaguri băcăuane se ocupau, spun istoricii locali, cu agricultura, creșterea vitelor, meșteșugurile, cu pescuitul în apele din zonă și cu vânatul. Faptul că pe mai multe vase descoperite în urma numeroaselor săpături arheologice făcute de-a lungul timpului se află imprimat semnul crucii se trage concluzia că era vorba de o comunitate creștină.Poziția și cadrul natural au favorizat dezvoltarea rapidă a așezării stabile de la confluența Bistriței cu Siretul încă din Evul Mediu, Bacăul devenind un important nod de intersecție a principalelor artere comerciale din partea central-vestică a Moldovei. Drumul Siretului sau Drumul Moldovenesc, care unea orașele baltice cu zona dunăreano-pontică, se intersecta la Bacău cu Drumul Păcurii, ce începea la Moinești, cu Drumul Sării, dinspre Târgu-Ocna, cu Drumul Brașovului sau cu Drumurile Transilvaniei, ce traversau Carpații Orientali prin pasurile Ghimeș, Bicaz, Tulgheș, dar și cu Drumul Plutelor, pe Bistrița. Toate arterele din N-V și S-V se îndreptau spre bazinele Bârladului și Prutului prin nordul Colinelor Tutovei.La 15 aprilie 1400 un document al vremii indica faptul că în Bacău se aflu o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Târgul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme și ars de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467, dar ca urmare a poziției sale geografice și importanței comerciale, redevine o așezare urbană bine închegată, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante. În final de sec. XV în oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, cele mai vechi edificii din Bacău.Racordarea Bacăului la rețeaua de linie ferată în data de 27 decembrie 1870, prezența Țarului Rusiei Alexandru al III-lea au mai scos târgul moldav din monotonia comercială și a bârfelor.Transformările edilitar-urbanistice ale Bacăului în perioada inter și postbelică, care au șters o mare parte din fizionomia vechiului târg, au fost foarte puțin surprinse în literatura vremii, documentele existente în Arhiva locală așteptându-i pe cei ce vor să readucă la lumină imaginea unui târg în care „starea de tranziție permanentă nu a dus la apariția unor edificii impozante, dar i-a îmbogățit pe mulți”, după cum afirmă istoricul Alexandru Artimon.O pagină cu o reală valoare documentară aparține eseistului și romancierului Paul Anghel (1931-1995), născut pe meleaguri băcăuane, care surprinde cu ochiul și talentul prozatorului contemporan schimbările din fizionomia urbană a deceniilor cinci și șase ale secolului trecut.”Exista o atracție a centrului (…). Tot ce era cândva mai important se petrecea în centru. Existau aici două artere foarte circulate, cu orar diferit: Centrul și Strada Mare. Strada Mare, din Piața Catedralei, până la fosta drogherie Florescu, la colț cu Lecca și Vasile Alecsandri, era marea arteră comercială a târgului, cu prăvălii sugrumate una într-alta și aspect de bazar. Se vindeau fierărie, coloniale, opinci de cauciuc, var nestins și stofe englezești, porțelan Rosenthal, olărie neagră de Solonț, articole bisericești, necesaruri de baie. Țăranii, contrar programului comercial, animau ulița încă de cu noapte cu zdravene izbituri de pumni în obloane, prelungind tratativele în jurul unei coase sau a unui chil de cuie până pe sub seară, dar respectând cuviincioși sâmbetele. (…) Mai erau și Ťprăvăliiť de alviță, mere murate, mărunțișuri și vechituri, unde numai ochiul ager și încăpățânat al țăranului reușea să descopere, când nu te așteptai, niscaiva pantaloni ferfenițiți Ťcu vipușcăť sau o curea cu cataramă. (…) Spre seară, mișcarea înceta aici, transportându-se, în schimb, dincolo, pe cealaltă arteră, între fosta cofetărie Tudose și Prefectură (exista și o cafenea cu biliard), în Centru adică, unde ruralul nu mai avea acces. Pe aici se mișcau liceele, fetele de la Menaj, subofițerii și trupa de Ť27ť sau Ť61ť, tinerele de la fabrica de casânci ŤGloriať, sau de la croitorii, funcționarii necăsătoriți de la tribunal. Profesorii melancolici, cu enigme intelectuale, se plimbau la gară, singuratici, cu câte o carte sub braț, iar pensionarii preferau hala. Dar aceștia erau izolați, iar cei care-și puteau plăti luxul unei birje nu călcau niciodată pe caldarâm. Cele două artere, Centrul și Strada Mare, erau tot atât de despărțite una de alta ca și Hudsonul de Potomac. (…) La Bacău exista, ca și în Amsterdamul negustoresc, un trist și sumbru cartier oriental. Era de fapt o anexă la Strada Mare, curtea dosnică a uliței negustorești, răsfrângerea și prelungirea aceleiași ulițe în grotesc și absurd. Aici nu se putea vinde și cumpăra nimic, fiindcă nu era nimic de cumpărat și de vândut; fiindcă sărăcia atingea absolutul, fiindcă deprinderea de a vinde și cumpăra se exercitau mecanic, în gol. Dar în schimb aici, tocmai aici se îngrămădea până la sufocare o populație guralivă și neostenită, veselă și tristă, desperată.Nu existau câini, nici pisici, dar orătăniile de apă și broaștele asigurau ziua și noaptea un concert anume, care își răsfrângea adesea Ťacordurileť până în Centru. Pe aici, pe strada Lecca, veneau și se scurgeau spre ulița prăvăliilor căruțele țărănești”, descria Paul Anghel Bacăul sfârșitul secolului XIX până în deceniul șapte al secolului XX.Acestor descrieri li se mai pot adăuga amintirile încă vii în memoria bătrânilor, care conturează imaginea unui târg idilic, cu aer de veșnic secol XIX, un târg în care se întâmpla adesea câte „o mare dandana” potrivit cântecului, un mare tablou din care timpul a șters ce era mai cenușiu și a lăsat pitorescul despre băcăuanilor le place să vorbească.După decenii în care centrul Bacăului nu dădea niciun semn că s-ar schimba în vreun fel au început să apară pe lângă cartierele de blocuri „cutii de chibrituri” și o serie de construcții unicat, ca urmare a arhitecților talentați și curajoși, Rozela Georgescu, Doru Anghel, Maria Novac, Al. Săndulescu și Constantin Amîie, deciși să se lupte cu autoritățile comuniste pentru a frânge linia austeră impusă în realizarea construcțiilor urbane.Prima clădire pusă pe planșete a fost, în 1959, magazinul „Universal”, astăzi denumit „Bacău”. A urmat Casa de Cultură a Sindicatelor, în 1965, Hotelul „Bistrița”, tot în 1965 și apoi, cu o arhitectură absolut nouă, Hotelul „Decebal”, în 1970, complexul comercial „Luceafărul”, în 1975, complexul „Select” (1977), primul din țară conceput cu apartamente ce înlocuiau spațiile de locuit din blocurile tradiționale, precum și Hotelul „Moldova” (1980).Cu mari eforturi de argumentare, dar beneficiind și de o lideră de partid locală, Alexandrina Găinușe, care se pare că a înțeles sensul adevărat al urbanizării și dorința oamenilor de a trăi, lucra și se distra în spații frumoase, s-a trecut la construirea unor clădiri unicat cum ar fi complexul de natație, unic în ceea ce privește concepția și acum în țară, sala de sport polivalentă și sala de atletism cu pistă circulară, toate edificate în preajma stadionului municipal, într-o zonă verde, de recreere, dorită a fi unică nu numai în România. Le-am realizat, dar nu am mai pus în operă și o arteră pietonală în centrul municipiului, cu pasaje subterane care să permită fluidizarea traficului, o faleză pe malul lacului de acumulare Bacău II, precum și un cartier rezidențial de vile, proiect unicat atunci în România pe celălalt mal al lacului, unde se afla Insula de agrement”, își amintește Doru Anghel, cel care întristat de faptul că munca sa și a colegilor săi nu a mai trezit interes și-a mutat activitatea către arhitectura interioară și cea a așezămintelor ecleziastice, inclusiv de pe Muntele Athos.La dnamica municipiului, ce are în prezent o suprafață de 43 de kmp și o populație de peste 134.000 de locuitori după datele recensământului din 2012, contribuie și infrastructura în continuă îmbunătățire, Bacău situându-se pe arterele de circulație rutieră și feroviară europene și naționale ce fac legătura între nordul și sudul țării, dar și între Moldova și Transilvania.Municipiul dispune de un aeroport internațional pe care pot ateriza mai toate tipuri de aeronave civile și militare, precum și un modern centru de dirijare a zborurilor internaționale ce tranzitează zona Moldovei.În Bacău se află Biserica Precista, construită de Alexăndrel, fiul lui Ștefan Cel Mare și Sfânt și ruinele Curții Domnești, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, care adăpostește numeroase descoperiri arheologice, dintre care deosebit de valoroase sunt cele ilustrând civilizația daco-getică din zonă, dar și obiectele din epoca medievală. Colecțiile Secției de etnografie includ valoroase exemplare din tradiția meșteșugărească din județ, dar și elemente de civilizație casnică rurală. Muzeul de Artă cuprinde valoroase opere semnate de cunoscuți plasticieni români, Observatorul astronomic este deschis celor ce doresc a cunoaște universul, iar Complexul de științele naturii „Ion Borcea” este depozitarul în sălile cu diaporame, vivariu a unor exponate ce reflectă flora, fauna, dar și cercetările biologilor Facultății de specialitate a Universității băcăuane „Vasile Alecsandri”.Privit de la înălțimea celui mai mare și înalt edificiu, Centrul de Afaceri SIF Moldova, Bacăul apare privitorului ca un perimetru gândit într-o concepție ce dispune o mobilare urbană în care parcurile și scuarurile încadrează construcții mai noi având siluete inconfundabile în România: Complexul de natație, Sala sporturilor, Sala de atletism cu pistă circulară, edificii dispuse, alături de Stadionul municipal, într-o zonă verde comună, Gara, Sala de concerte „Ateneu”, Insula de agrement, clădirile BCR ori BRD, a Administrației Finanțelor Publice, instituțiilor din domeniul muncii și protecției sociale, ale Complexelor muzele de istorie și, respectiv, de Științele Naturii, toate ridicate în ultimii 20 de ani.De asemenea, există sediul firmei Dedeman, cel mai mare retailer românesc de bricolaj, impunătoarea Catedrală ortodoxă având hramul „Înălțarea Domnului”, în prezent a patra din Europa ca mărime din cultul ortodox, ori cea romană-catolică „Sfinții Petru și Pavel”, construite după 1990 și care are cel mai înalt turn din oraș, de aproape 80 de metri. În preajma Centrului de afaceri se află clădirea Universității „George Bacovia”, prima instituție de învățământ particular care și-a făruit din fonduri proprii, după 1992, un sediu modern, dotat cu toate cele necesare unui învățământ modern în domeniile economic și juridic, completând domeniile celelaltei Universități băcăuane, „Vasile Alecsandri”, având cursuri de inginerie, științele naturii și filologie.Bacăul este gazda anuală a câteva importante evenimente culturale cu rezonanță internațională: Festivalul de teatru Gala Star, cu spectacole de tip „One Man Show”, Festivalul internațional de muzică contemporană, Festivalul literar „George Bacovia”.La Bacău ființează, totodată, Centrul de Cultură și Arte „George Apostu” și muzeul purtând numele sculptorului născut la Bacău și care a câștigat notorietatea la Paris, un demn urmaș al lui Brâncuși.În zona centrală se află statuile lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, George Bacovia, Vasile Pârvan, Vasile Alecsandri, Palatul administrativ al județului, construcție monumentală finalizată în anul 1888, Palatul Mărăști, sediul actual al Teatrului Municipal Bacovia, clădire dată în folosință în anul 1923.În vestul municipiului s-au mai ridicat un Centru de Expoziții și Afaceri, construit și dotat cu fonduri europene și locale, un parc de înaltă tehnologie la Hemeiuș, ridicat cu sprijin European în apropierea Parcului Dendrologic, deținătorul unei colecții impresionante de specii de arbori și arbuști exotici, dar și a celei mai mari colecții de trandafiri din România, iar în partea de sud apele minerale de la Sărata Băi, aflate în prezent sub manageriatul Bisericii romano-catolice ce oferă remedii naturale în bolile de reumatism.
AGERPRES— autor: Cornel Cepariu
