Dispensar medical la Motoşeni, ridicat de voluntari olandezi

Astazi, marti, 12 august, se inaugurează dispensarul medical de la Motoşeni. Clădirea a fost ridicată în doar două săptămâni de voluntarii olandezi de la Werkgroep Zegveld, cu sprijinul autorităţilor locale. „Ridicarea dispensarului este parte a amplului proiect ”Investiţii în sănătate” al Asociaţiei Betania, care acum se concretizează cu inaugurarea celui de al şaselea dispensar din judeţul Bacău, după cele de la Gura Văii (2002), Huruieşti (2004), Izvorul Berheciului (2008), Găiceana (2009), Coloneşti (2013)”, a declarant André Muit, preşedintele Asociaţiei Betania.  Investiţia totală se ridică la aproximativ 60.000 euro. Localnicii din Motoşeni şi din localităţile limitrofe vor beneficia atât de consultaţiile oferite de un medic de familie, cât şi de serviciile unui cabinet stomatologic.

Adauga un comentariu

*