Doi tineri de 20 de ani au murit şi alţi trei de 24 de ani au fost răniţi după ce maşina în care se aflau, condusă cu viteză de un alt tânăr în vârstă de 27 de ani, care consumase alcool, s-a răsturnat în afara şoselei, pe un drum judeţean din Bacău. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul a avut loc în dreptul localităţii Pîrgăreşti, de pe drumul judeţean Târgu Trotuş – Oituz, după ce şoferul maşinii în care se aflau cei cinci tineri a intrat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat în afara şoselei. În urma accidentului, doi tineri de 20 de ani au murit şi alţi trei, toţi în vârstă de 24 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde au rămas internaţi pentru acordarea de îngrijiri mediale, şoferul maşinii fiind rănit mai uşor. „Accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă, precum şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice a conducătorului auto, un tânăr de 27 de ani. De altfel, în urma testării de către poliţişti cu aparatul etilotest, s-a constatat că şoferul avea o alcoolemie de 0,76 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru. Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.