Poliţiştii oneșteni au depistat în trafic, pe D.C. 153 din comuna Bîrsănești, un tânăr de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped aflându-se sub influența alcoolului. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,84mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta nu are permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără permis și sub influența alcoolului.