Reguli de comportare in caz de incendii la Centrul Educativ Tg. Ocna

Persoanele internate custodiate de Centrul Educativ Tîrgu Ocna au participat, împreună cu cadrele centrului, la o acţiune de pregătire privind regulile de comportare în caz de incendii. Activitatea a fost derulată de reprezentanţii Detasamentului de pompieri militari Oneşti, din cadrul .Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău, conduşi de dl. locotenent-colonel Ovidiu Cărăşel, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii. Prin derularea acestei activităţi s-a urmărit posibilitatea familiarizării persoanelor internate cu principalele situaţii de risc din domeniul protecţiei civile.       Obiectivele care au stat la baza  instruirii au fost conştientizarea riscurilor la care se expun tinerii, în momentul producerii unor situaţii de urgenţă; crearea spiritului preventiv prin cunoaşterea şi asigurarea măsurilor corecte premergătoare pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă; cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă; cunoaşterea modului de apelare 112. Toate acestea vin pe fondul faptului că, de multe ori,  datorită lipsei de informaţii, oamenii acţionează greşit sau nu identifică cele mai adecvate soluţii la problemele din domeniul protecţiei civile.

Comisar şef de penitenciare Dumitru Cezărică MĂRCUŢĂ, Director Centru Educativ Tîrgu Ocna

Adauga un comentariu

*