PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri în ţară

romania-0312-colorJoi, în regiunile din sudul şi din estul ţării vremea va fi în general mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în special în Moldova, iar înnorările vor persista. Va ploua pe arii extinse în Dobrogea şi în Muntenia unde se vor cumula izolat peste 15…20 l/mp şi cu caracter local în Oltenia; la munte şi în Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar noaptea ploile se pot transforma în lapoviţă şi trecător ninsoare şi în nordul Munteniei. În regiunile intracarpatice vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa peste mediile climatologice ale datei; cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe, izolate în sudul şi estul Transilvaniei.

Pe arii restrânse în Moldova, estul Transilvaniei şi la munte se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în extremitatea sudică a Banatului şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2…-1 grad local în Moldova şi 10…12 grade în zonele de deal din vest; minimele termice se vor încadra între -6 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales în vestul şi centrul teritoriului.

VINERI

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această dată calendaristică în vestul, nord-vestul şi parţial în centrul ţării, în timp ce în restul zonelor regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai scăzute decât mediile climatologice specifice. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar cu înnorări în celelalte regiuni, mai persistente în sud şi în est. Vor fi mai ales ploi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi pe arii restrânse în Banat şi estul Transilvaniei, iar în Moldova şi la munte se vor semnala precipitaţii slabe, mixte şi vor  fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade izolat în Moldova şi 11…12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -3 şi 7 grade, uşor mai mici în nordul Moldovei. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.

Adauga un comentariu

*