Mică, atât cât s-o poţi cuprinde în braţe, cu buclele absidelor laterale strălucind în soarele amiezii. Albul acestora şi cafeniul bârnelor s-au întâlnit într-o tainică frăţietate, aici, sub poalele Măgurei, făurind o imagine pe care numai ochiul îmbibat de frumos al vechilor lemnari a putut mai întâi să o vadă cu mintea şi apoi să o plăsmuiască din iscusinţa mâinilor. Aşa se înfăţişează celui ce trece apa Trotuşului bisericuţa din satul Tiseşti, azi unul dintre cartierele oraşului Târgu Ocna. Pitit sub silueta impozantă a versantului ce-i şade în coastă, locaşul este împresurat de un alt sat, statornicit pentru vecie în ograda largă – cel al tiseştenilor plecaţi din lumea aceasta. „În al Doilea Război Mondial a fost o epidemie de tifos exantematic şi aici, în apropiere, a existat un spital, mai precis în casa lui Costache Negri. Aşa că în jurul bisericuţei s-a format cimitirul acesta, căruia oamenii locului îi spun şi acum cimitirul spitalului“, explică părintele paroh Dan Nichita.Despre anul construirii acestei bisericuţe circulă mai multe variante. Astfel, după pomelnicul ctitorilor, transcris de preotul C. Bobulescu, locaşul ocrotit de Sfântul Gheorghe ar fi fost ridicat în anul 1752, de către monahul Ghenadie, ieromonahul Ioil şi alţi slujitori ai bisericii. Totuşi, pisania, ca şi o serie de surse bibliografice, indică anul 1761 ca cel al construirii bisericii,  de către oamenii locului. „Dacă ne uităm la dimensiunile acestei bisericuţe, ne putem da seama de dimensiunile iniţiale ale aşezării. În decursul timpului, biserica a mai suferit câteva modificări. Înainte de adăugirea pridvorului, unul dintre primii preoţi care au slujit aici, părintele Arghir Vârnav, a fost înmormântat lângă biserică. După construcţia pridvorului, mormântul, datând de la 1810, a fost cuprins în interiorul acestuia“, explică părintele Dan Nichita.Vizitată anual de sute de turişti, biserica din Tiseşti este unul dintre monumentele importante ale zonei Târgu Ocna, precum şi ale întreg judeţului Bacău, obiectivul fiind valoros mai ales sub aspectul particularităţilor arhitecturii în lemn ale sfârşitului de secol XVIII.

Stilul arhitectural

Locaşul cu hramul „Sfântul Gheorghe“ de la Tiseşti este construit din bârne de stejar, aşezate pe „tălchi“ de stejar  şi încheiate „prin încrustarea acestora la capete“. La exterior, bisericuţa prezintă un brâu torsadă, sub formă de frânghie răsucită, situat la o pătrime distanţă de acoperiş şi la două treimi de tălpi, cioplit în lemn de tisă. „Un istoric spunea că acest brâu aduce aminte de colacul nostru tradiţional. Ar fi, deci, un simbol al Învierii. Pe Valea Trotuşului, aceasta este singura bisericuţă ce prezintă brâul torsadă“, explică părintele Dan Nichita.De asemenea, tot la exterior se pot admira consolele sculptate „în cap de cal“, pe care se sprijină pălăria acoperişului.Iniţial, locaşul a fost acoperit cu şindrilă, în buna tradiţie a lucrului în lemn a zonei. În 1966, în timpul unor reparaţii generale, şindrila a fost înlocuită cu tablă.În decursul secolului trecut biserica a suferit o serie de modificări. Astfel, de la proporţiile miniaturale dintru început, când locaşul nu avea decât altar şi naos, a ajuns la dimensiuni care să fie adaptate nevoilor unei comunităţi ce se tot mărea. Potrivit pisaniei, în 1870 s-au adăugat pridvorul şi clopotniţa, iar în 1895 „sânurile de zid ale stranelor“ (absidele).

Podoabele din interior

Simplitate şi cuminţenie. Aşa s-ar putea zugrăvi, în doar două cuvinte, starea ce te învăluie imediat ce treci pragul bătrânului locaş de bârne. Pictura învechită, lumina miezului de zi, strecurată discret prin ferestruicile atârnate pe cele două bucle ale absidelor, tăcerea netulburată, toate dau celui care intră sentimentul ruperii de azi, pentru a ţine, preţ de câteva momente, cadenţa altui timp. Acela în care omul găsea zăbavă spre a se întâlni, aici, cu veşnicia.De pe pereţi şi de pe boltă te mângâie privirile blajine ale sfinţilor. Locaşul a fost pictat la interior în 1924, în urma unei reparaţii generale.Catapeteasma este cea originală, cele mai multe icoane fiind datate în secolul al XVIII-lea, iar altele la începutul secolului al XIX-lea. Deşi nu a fost niciodată restaurată, pictura se păstrează, încă, într-o stare relativ bună. Cu toate acestea, o restaurare ar readuce registrelor pictate strălucirea şi frumuseţea de altădată.O particularitate ce merită consemnată la interior este cafasul, element arhitectural destul de rar întâlnit în bisericile de lemn din Moldova. Un alt element deosebit de valoros este cheia de boltă a bisericii, marcată de o rozetă splendid cioplită. La polul diametral opus, pe pardoseală, aceeaşi rozetă de sus este incizată în piatră, sugerând, probabil, dorita apropiere a omului de porţile Cerului.

Un patrimoniu consistent

Din patrimoniul iconografic al micii biserici face parte o icoană cu totul specială. „Este vorba de icoana Cuvioasei Parascheva, înfăţişată ca monahie şi ţinând în mână nişte metanii“, spune parohul de la Tiseşti.De mare valoare istorică şi patrimonială sunt cărţile de cult vechi, adunate în acest locaş de-a lungul istoriei sale: mineie, trioade, octoihuri. „Cele mai valoroase cărţi au fost duse spre conservare la Mănăstirea Bogdana, de unde au fost transferate apoi la Borzeşti, deoarece s-a considerat că aici nu avem condiţii pentru a le păstra. Este vorba în mod special despre Cazania Mitropolitului Varlaam (1643)“, povesteşte părintele Nichita.Astăzi, la bisericuţa din Tiseşti se mai păstrează o Evanghelie de la 1895, Mineie de la sfârşitul secolului XIX (1893), precum şi un Penticostar de la 1895.

Satul pădurilor de tisă

Tiseştii, odinioară sat, este astăzi cartier al oraşului Târgu Ocna. Situat aproape de malul Trotuşului, la poalele versantului Măgura, Tiseştii s-au închegat pe locul unor foşti codri de tisă, de unde li se trage şi numele. Potrivit istoricilor, această aşezare este una dintre cele mai vechi din actuala arie a oraşului Târgu Ocna. Tiseştii se află la circa 60 de kilometri distanţă de Bacău, oraşul reşedinţă de judeţ.(Sursa Ziarul LUMINA)