Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Răcăciuni, sat Gheorghe Doja, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locomotivă diesel, care făcea parte dintr-o garnitură a unui tren de marfă, cu 43 vagoane (5 goale, 38 încărcate cu buşteni), aparţinând unei societăți comerciale. Trenul de marfă se deplasa pe relația Suceava – Ploieşti. Intervenția, pompierilor militari băcăuani, a fost îngreunată din cauza drumului greu accesibil (drum acoperit cu zăpadă şi noroi), astfel că accesul autospecialele la locul intervenție nu a fost posibil. Forțele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Maior Constantin Ene” al județului Bacău s-au deplasat pe jos aproximativ un kilometru pentru a lichida incendiul.La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-au constatat că incendiul se manifesta în cabina locomotivei, iar mecanicul acesteia, un bărbat, în vârstă de 57 ani, care a încercat să stingă incendiul, a suferit arsuri pe circa. 45-50 % din suprafaţa corpului.Victima a fost transportat de o ambulanţă S.M.U.R.D. Bacău, de tip C, la Unitatea Primiri Urgențe (U.P.U.) Bacău, după care a fost preluată de la U.P.U. Bacău de o ambulanţă, tip C, aparţinând Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău şi transportat la Spitalul de arşi Bucureşti.În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă defectarea pe timpul exploatării, au ars materiale combustibile din interiorul locomotivei. Pe timpul intervenţiei circulaţia feroviară a fost oprită.