18 decembrie, ora 11:20. Militarii Companiei de Pompieri Bacău sunt aliniaţi în faţa maşinilor de luptă. Sub îndrumarea comandanţilor de grupe, ostaşii execută programul obişnuit al zilei. Urmărind îndemânarea şi priceperea cu care se execută mişcările, caporalul CONSTANTIN MAFTEI, comandantul grupei a I-a, trece pe la fiecare subordonat.
– Bine soldat… Foarte bine…Aşa trebuie mânuită scara de fereastră. Încă o dată. În caz de incendiu, trebuie să…
N-a mai apucat însă să-şi termine observaţia, pentru că, în secundele următoare, cuvintele i-au fost acoperite de sunetul strident al soneriei. Aplicaţie? Incendiu? Pentru moment nu se ştie precis. După faţa gravă a comandantului de companie, maiorul Ioan Dragomir, cu toţii bănuiesc că este vorbă de un incendiu. Unde anume? Care este gradul său de intensitate? În ce condiţii se va acţiona?
Ora 11:22. Pe porţile subunităţii ţâşnesc, una câte una, maşinile de luptă. Cu iuţeala fulgerului, oameni şi maşini, întreaga forţă umană şi materială de care dispune compania, se îndreaptă spre Combinatul de industrializare a lemnului din localitate, acolo unde îi aşteaptă o luptă aprigă cu flăcările. Sub apăsarea acceleratoarelor, motoarele duduie puternic şi .totuşi militarilor li se pare că se deplasează prea încet. Cu toţii ştiu ce înseamnă un incendiu la un asemenea obiectiv şi încă la fabrica unde se produc plăcile fibrolemnoase. Orice minut câştigat are „convertire” în milioane şi milioane de lei.
Ora 11:26. Mai sunt doar 2 km până la locul sinistrului. Ghinion însă Bariera peste calea ferată este pusă şi se pierde un minut, timp în care se ia legătura cu staţia pentru a se aduce semaforul în poziţie orizontală şi a se da astfel cale liberă pompierilor. Încă acolo, la barieră, privind norii negri de fum care plutesc pe deasupra combinatului, subofiţerul Costache Acălinei ordonă militarilor să-şi pregătească de pe acum măştile de fum şi gaze.
Ora 11:29. Pe porţile combinatului pătrund primele maşini de luptă, În minutele următoare, la locul incendiului soseşte locotenent-colonelul Virgil Tomoşoiu locţiitorul politic al grupului, care preia comanda întregii acţiuni de stingere. Se aud comenzi scurte, clare, precise. Autotunul companiei comandat de caporalul Ion Bidican este amplasat în interiorul halei pentru a lovi cu jet puternic în „inima” focarului. Cu aceeaşi misiune, autotunul F.P.C.I. a combinatului este amplasat în partea opusă a obiectivului. Concomitent cu acestea, intră în acţiune ţevile de refulare a apei de pe celelalte maşini de luptă, ca şi cele amplasate direct la hidranţi. Din toate părţile, “tirul” jeturilor de apă este îndreptat spre focare şi spre părţile metalice supraîncălzite pentru a le face să reziste la temperatura de sute de grade. Printre militarii care acţionează cu întreaga lor fiinţă poate fi văzut şi caporalul CONSTANTIN MAFTEI. Este prezent peste tot, acolo unde pericolul este mai mare, îmbărbătându-şi oamenii cu vorba şi fapta. Şi oamenii au nevoie de o asemenea îmbărbătare pentru a putea face faţă condiţiilor deosebit de grele în care sunt obligaţi să acţioneze. Cu calm, cu stăpânire de sine, comandantul de grupă dirijează fiecare mişcare a subordonaţilor. Urmându-i exemplul, militarii acţionează cu curaj şi bărbăţie, neluând în seamă fumul înecăcios şi gazele toxice, temperatura ridicată. În ciuda acestei dezlănţuiri de forţe umane şi materiale, incendiul nu dă încă semne că va ceda. Ba dimpotrivă, alimentat de o forţă, deocamdată, nedescoperită ameninţă să ia proporţii. Totuşi, flăcările care ameninţau să transforme totul în scrum, trebuiau oprite cu orice preţ. Rezolvarea, era una singură: cineva trebuia să pătrundă pe canalele tunelului de aclimatizare. Dar cine să se încumete să intre acolo? Şi nici măcar nu se putea merge normal, pentru că acestea au o lăţime doar de 80 cm. Şi timpul, timpul era preţios. Trebuia acţionat fără întârziere. Cu măştile pe figura, încearcă rând pe rând câţiva militari. Din cauza temperaturii, înalte, a fumului de nesuportat, sunt nevoiţi să se retragă. Situaţia era deosebit de gravă. Dar acestea erau condiţiile şi în aceste condiţii trebuia acţionat, până nu era prea târziu. În secundele următoare, în tunel pătrund doi oameni.Ei sunt plutonierul Acălinei şi caporalul Maftei, care, din înalta conştiinţă a datoriei, fuseseră şi până atunci sufletul întregii acţiuni. Urmăriţi cu sufletul la gură de către cei prezenţi, ei reuşesc să lovească în inima incendiului, obligîndu-1 ca imediat să bată în retragere. La scurt timp însă, de undeva de sus se prăbuşeşte o mare cantitate de plăci fibrolemnoase incendiate şi astfel o imensă cantitate de fum şi gaze toxice, rezultate din arderea lemnului şi răşinilor sintetice, se deplasează rapid spre culoarele laterale, locul unde lucrau cei doi militari. Subofiţerul simte deodată că nu mai poate respira, că ceva îl arde în piept. îşi smulge masca de pe figură şi cade jos. Este văzut de unul din subordonaţi şi scos pe braţe afară.
– Caporalul Maftei, caporalul Maftei… – a mai apucat să zică subofiţerul şi a căzut în nesimţire.
În timp ce plutonierul Acălinei primea îngrijirile medicale, maiorul Dumitru Gorcioaia şi soldatul Ştefan Sucilă, înfruntând pericolul iminent, pornesc în căutarea caporalului Maftei. Prin temperatura de iad, ei cercetează cu înfrigurare fiecare colţişor, fiecare ungher. ÎI găsesc, în sfârşit, căzut jos, cu mâinile încleştate pe ţeava. Este scos afară şi după, câteva minute de respiraţie, gură la gură, este transportat în grabă la spital. Ora 12:08. Incendiul este localizat. Militarii lovesc fără cruţare ultimele rămăşiţe ale focarelor. De la spital se primesc însă veşti triste: cu toate îngrijirile medicale primite, inima caporalului CONSTANTIN MAFTEI, comandantul grupei a I-a, a încetat să mai bată. Sunt momente de grea încercare. Servanţii, şefii de ţeava se uită tăcuţi unul la altul, lovesc cu şi mai multă ură în focul ucigător, până când acesta se dă bătut. Ora 17:05. Incendiul este complet lichidat, dar o parte din militari rămân de veghe până a doua zi, la orele 05,00, pentru a se convinge că nu măi există nici măcar urmă de scânteie.Militarii companiei de pompieri Bacău au săvârşit adevărate fapte de eroism, pornite din adâncul conştiinţei lor de tineri crescuţi şi educaţi de partid. Cu preţul jertfei supreme a unuia dintre tovarăşii lor, ei au salvat de la distrugere maşini şi utilaje, materii prime şi produse finite în valoare de multe milioane de lei. Toate acestea s-ar fi prefăcut în scrum, fără acţiunea eroică a aceluia care nu şi-a precupeţit nici viaţa, aşa cum a jurat patriei, pentru apărarea bunurilor poporului muncitor, al cărui fiu este.
Vor trece ani şi ani, dar fapta eroică a caporalului CONSTANTIN MAFTEI, curajul, bărbăţia şi dăruirea de sine nu vor putea fi uitate. De fiecare dată, la apelul de seară, el va răspunde mereu prezent! Eroismul şi spiritul său de sacrificiu vor fi înscrise cu litere de aur în registrul istoric al subunităţii.
„ÎN SLUJBA PATRIEI” – 1971
Autor: Maior DUMITRU OANţă
