Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victime pe strada Izvoare din Bacău. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 34 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe strada Izvoare din Bacău, a surprins și accidentat două minore de 6 și 10 ani, care s-au angajat in traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Cele două minore au fost transportate la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale. Una dintre minore a rămas internată la Secția Chirurgie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Pe strada Cornișa Bistriței din municipiul Bacău, un tânăr de 29 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o minoră de 5 ani, care nefiind supravegheată s-a angajat in traversarea străzii prin loc nepermis. Minora a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, fără a fi necesară internarea sa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Stimați părinți, este suficientă o clipă de neatenţie sau grabă pentru ca cei în care dumneavoastră aţi investit speranţe, vise si multă dragoste – copiii dvs. – să devină victime ale unor accidente rutiere, care, din nefericire, pot avea chiar urmări tragice.
Pentru a preveni implicarea copiilor dvs. în accidente de circulaţie, recomandăm părinţilor să-i înveţe pe cei mici să circule numai pe trotuare;- să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul; să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţi.Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor, de liniştea familiei dumneavoastră !