Începând cu această săptămână, până pe 13 februarie, 7 elevi aflaţi în anul II de studiu la şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ. ceştia au fost repartizaţi, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în subunităţile de pază şi protecţie instituţională ale unităţii din oraşele Bacău, Oneşti şi Buhuşi, urmând ca la terminare să fie apreciaţi în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate. Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori-jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.