Mai toate partidele politice s-au exprimat in favoarea adoptarii unui nou cod electoral. Insa prevederile acestui nou cod electoral trezeste dispute in randul partidelor, mai ales cand vine vorba de finantare.
Noua legislație electorală ar trebui elaborată și adoptată în Parlament până la sfârşitul lunii mai, cer liberalii, care invocă recomandările Comisiei de la Veneția. De celalaltă parte, PSD și UDMR ar vrea ca lucrul la legislația pentru alegerile parlamentare să continue până la toamnă. Şi se anunţă un an lung, din moment ce teme precum finanţarea partidelor şi alegerea primarilor în două tururi nu au parte de consens.
„Nu este necesară doar modificarea Legii alegerilor Camerei Deputaților și Senatului. Ar trebui să facem un întreg pachet care să se numească Cod Electoral și atunci trebuie să ne încadrăm într-un termen de un an, înainte de alegerile locale. Ne vom da seama, într-un timp scurt, dacă majoritatea parlamentară, mai ales PSD, are într-adevăr voința politică de a reforma legislația electorală”, spune Mihai Voicu, deputat PNL în comisia de Cod Electoral.
„De ce nu au făcut doi ani de zile până acuma, că am avut majoritate de 70% împreună? Asta nu înseamnă că nu se poate face. Legea alegerilor locale poate să aibă un termen cu un an de zile înainte”, spune Gabriel Vlase, deputat PSD în comisia de Cod Electoral.
Nici finanțarea partidelor numai de la bugetul de stat nu-i încântă pe social-democrați.
„Domnul Blaga face politică din 1990, mă mir că tocmai acum l-a apucat chestia asta. Iar suntem noi mai catolici decât Papa. Dacă în Statele Unite se acceptă finanțări prin legea lobby-ului, de ce nu s-ar putea la noi?”, mai spune Gabriel Vlase.
Şi parlamentariii UDMR au obiecții.
„Ar trebui să existe un consens care mi se pare că nu există. Nu credem că alegerile locale trebuie modificate. PNL, crezând că din două tururi va câștiga și primăriile, e tentat să meargă pe această variantă”, spune Marton Arpad, deputat UDMR în comisia de cod electoral.
Conform documentului invocat de PNL, „elementele fundamentale ale dreptului electoral nu ar trebui să poată fi modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri sau ar trebui tratate la nivel constituțional”.
Recomandarea a fost însă încălcată de mai multe ori. În toamna anului trecut, Guvernul Ponta a modificat legea alegerilor prezidențiale prin ordonanță de urgență. În 2012, pe motiv că modifică legislația în an electoral, Curtea Constituțională a respins legea fostului USL care prevedea introducerea uninominalului pur. În 2011, o inițiativă PDL a fost atacată de PSD din motive similare.
Sursa:m.digi24.ro