Pe D.N. 15, s-a produs un eveniment rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o femeie de 45 de ani, din municipiul Bacău, care conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, condus de un bărbat de 40 de ani. Ambii conducători au fost testatați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoarea auto și 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului hipo. În urma evenimentului rutier conducătorul atelajului hipo și pasagera din autoturism au fost transportați la Spitalul Județean de Urgente Bacău, unde au primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.