Tratamente naturiste pentru fiere

c238x128_CRIZELE_DE_FIEREAlimentaţia nesănătoasă, oboseala şi stresul se numără printre principalele cauze pentru problemele cu fierea. Plantele folosite în tratamentul pentru dischinezia biliară – aşa-numita „criză de fiere“ – au trei funcţii principale: să cureţe căile biliare, să stimuleze secreţia bilei şi să alunge durerea, prin combaterea spasmelor. Bila este lichidul galben-verzui, produs de ficat şi depozitat în vezica biliară.

Fierea este un organ mic, sub forma de pară, situat direct sub ficat, în partea dreaptă superioară a abdomenului. Funcția sa primară este aceea de a colecta și concentra bila pe care organismul o folosește pentru a digera grăsimile.

De cele mai multe ori, problemele cu fierea sunt asociate cu simptome precum durerea în partea dreaptă a abdomenului, gustul amar resimţit dimineaţa, senzaţia de greaţă şi de vărsături, dar şi durerile de cap.

Pentru a evita asemenea probleme, puteți face câteva schimbări în stilul de viață. Este bine sa evitați: mâncarea prăjită; margarina și smântană în exces; prea multe chipsuri, covrigei, gogoși, pizza și alte alimente mult prea procesate; deshidratarea; alcoolul în exces; excesul de zahăr; uleiul ieftin, procesat sau cel refolosit pentru mai multe prăjeli.

Măceşul

Măceşele stimulează secreţia biliară şi elimină toxinele din ficat. Infuzie. Foloseşte o lingură de măceşe la o cană cu apă clocotită. Lasă la infuzat o jumătate de oră, bea 2 căni pe zi.

Gălbenelele

Au rol antiinflamator, sedativ. Stimulează secreţia bilei şi evacuarea acesteia.  Infuzie. Peste 2 linguriţe de plantă uscată adaugă o cană cu apă clocotită. Lasă la infuzat timp de 15 minute, apoi bea pe parcursul unei zile, înaintea meselor. Infuzia nu e recomandată femeilor aflate în ultima perioadă a sarcinii.

Ridichea neagră

Intensifică procesul de eliminare al bilei. Suc. Amestecă o cană de suc proaspăt de ridiche neagră cu o jumătate de pahar cu miere. Ia 3-6 linguri pe zi, între mese. Ridichi rase cu miere. Urmează o cură, consumând câteva linguri pe zi, între mese.

Salvia

Creşte secreţia bilei, are acţiune antiinflamatoare, antiseptică, uşor sedativă. Infuzie. Infuzează, timp de câteva minute, o linguriţă de frunze la o cană cu apă clocotită. Bea 2 căni pe zi. Nu se recomandă femeilor care alăptează.

Sunătoarea

Are rol de a intensifica funcţia hepatică. Infuzie. Pune o linguriţă de plantă mărunţită într-o cană cu apă clocotită, lasă timp de 15 minute, bea 2-3 căni pe zi. Ulei. Macerează 12 ore, circa 20 g de plantă mărunţită în 20 ml de alcool. Adaugă 200 ml ulei de floarea-soarelui, fierbe pe bain-marie 3 ore, la foc mic, apoi mai lasă 2-3 zile la macerat. Strecoară şi lasă 24 de ore. Pune lichidul rezultat în sticluţe închise la culoare, astupate ermetic. Ia câte o linguriţă de ulei după mese.

Uleiul de măsline 

În afecțiunile biliare, specialiștii recomandă un consum zilnic de trei linguri de ulei de măsline extravirgin. Acest ulei stimulează secreția biliară și favorizează activitatea enzimelor din pancreas. De aceea, uleiul de măsline se digeră mai repede decât alte grăsimi. De asemenea, s-a constatat că atunci când este consumat cu regularitate, uleiul de măsline calmează bila și previne formarea calculilor biliari.

Adauga un comentariu

*