Tusea însoțită de mucus, flegmă sau spută este, de obicei, numită tuse productivă. Aceasta ar putea fi semnul dezvoltării unei infecții a plămânilor. Tusea umedă sau productivă este, de obicei, însoţită de mucus şi secreţii aflate la nivelul traheei şi plămânilor. Ea contribuie la eliminarea lichidului din tractul respirator inferior.
Atât în cazul tusei productive, cât și a celei seci, medicii recomandă evitarea alimentelor care pot irita căile respiratorii și declanșa, astfel, noi episoade de tuse: produsele lactate (cresc riscul producerii de mucus), alimentele picante și condimentate, preparatele care conțin oțet, băuturile carbogazoase, alcoolul și fumatul.
În schimb, se vor mânca și bea alimente calde, care ajută la subțierea mucusului și care permit eliminarea cu ușurință a acestuia.
Ceaiuri din plante
Un vechi remediu contra tusei productive este podbalul: se face o infuzie din 2 linguriţe de plantă uscată la o cană apă şi se beau 2-3 căni pe zi.
Ceaiul de nuci este deosebit de eficient pentru orice fel de tuse. Se fierbe apă până când dă în clocot și se adaugă 5 nuci spălate și crăpate în prealabil. Se lasă încă 10 minute la fiert. Ceaiul de nuci se bea călduț și neîndulcit.
Infuzia din muguri de pin: se obţine din 2 linguriţe de muguri la o cană cu apă clocotită şi se beau 2-3 căni în timpul zilei.
Infuzia din flori de tei: o linguriţă de flori uscate la 200 ml apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi.
Ceaiul de cimbrişor este recunoscut pentru proprietăţile sale expectorante şi antiseptice: se infuzează o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită şi se beau 2 căni în timpul zilei.
Aplică căldură pe piept de mai multe ori pe parcursul unei zile. Dacă tusea productivă persistă, puneți un prosop cald și în jurul gâtului pentru a o ameliora.
Gargară cu apă cu sare
Clătiți bine gâtul și apoi scuipați apa. Mucusul va fi eliminat din căile respiratorii superioare, iar tusea se va diminua, temporar.
Miere, hrean si ceapă
Se obține un amestec dintr-o rădăcină de hrean dată pe răzătoarea fină, o ceapă tocată mărunt, 5 lingurițe de miere și 5 linguri de apă. Amestecul se dă în clocot și se răcește. Se consumă câte o linguriță de 3-4 ori/zi.
Lămâie și ceapă
Stoarceți într-o cană cu apă fierbinte sucul de la o lămâie și de la o ceapă. Adăugați miere și lăsați băutura să se răcească la temperatura camerei. Beți conținutul într-o singură repriză. Preparați-vă această băutură de 3 ori pe zi timp de 2-3 zile, până când eliminați flegma.
Mentă și eucalipt
Fierbeți un pumn de frunze de mentă amestecate cu eucalipt într-o oală mare. După ce infuzia au început să fiarbă, luați oala de pe foc și aplecați-vă deasupra ei cu ateție, fără să vă ardeți, ținând un prosop deasupra capului. Inspirați adânc vaporii de apă. Aceștia vor deschide și vor menține umiditatea sinusurilor.
Sursa: www.clicksanatate.ro