Urmare a unor activități specifice organizate pe raza comunei Izvoru Berheciului de polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian împreună cu lucrători din cadrul serviciului arme substanțe pericoase și cei de la serviciul de acțiuni speciale, s-au identificat la locuințele a doi bărbati din localitate, două arme deținute ilegal, o armă letală cu destinaţia vânătoare, lisă, calibrul 12, cu cocoaşe, având ţeava în lungime de 43 cm şi o armă cu aer comprimat, model 610, calibrul 4,5 mm, arme ce fac parte din categoria armelor neletale supuse autorizării, şi 3 cartuşe cu alice, calibrul 12. De asemenea, de la locuinţa unuia din suspecți au fost ridicate mai multe bunuri, respectiv bormaşini, flexuri, motocositoare, a căror provenienţă nu a putut fi justificată. In cauză se efectuează cercetări în sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prev. şi ped. de art. 342 alin. 1, 2 C.P. şi contrabandă calificată, faptă prev. şi ped. de art. 271 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.P. Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi dispusă o expertiză criminalistică balistică. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.