Ziua Protectiei Civile. Ziua portilor deschise

La 28 februarie 2015, se împlinesc 82 de ani de la legiferarea primelor activităţi de protecţie civilă din România, prin Înaltul Decret Regal, din februarie 1933, care aproba Regulamentul Apărării Civile. Protecţia civilă, alături de pompierii militari, a fost dintotdeauna sinonimă cu salvarea vieţilor omeneşti, cu sacrificiul de sine şi cu devotamentul. Atunci când vorbim de cadrele militare ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă nu putem exprima în cuvinte curajul şi devotamentul cu care aceşti salvatori îşi fac datoria faţă de cetăţean la fiecare misiune desfăşurată. Prezenţi zi şi noapte, lângă cei aflaţi la nevoie, în suferinţă, ameninţaţi de dezastre naturale, militarii şi-au îndeplinit datoria în spiritul respectului faţă de om, dovedind dăruire şi o bună pregătire profesională în nenumărate situaţii dificile: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, accidente aviatice sau tehnologice şi alte situaţii de urgenţă. În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău organizează, în perioada 25 – 26 februarie, Ziua Porţilor deschiseZiua Porţilor deschise cuprinde activităţi cu tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei, a salariaţilor şi elevilor, cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă. De-a lungul celor două zile sunt așteptați cât mai mulți elevi să treacă pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, având, astfel, ocazia să afle o multitudine de lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către militari pe timpul unei situații de urgență. De asemenea, vizitatorii vor afla și despre modul de comportare în momentul producerii unui incendiu, cutremur, inundaţii şi muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. Numită şi „arma vieţii”, având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, protecţia civilă este o componentă necombatantă a apărării naţionale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora. O populaţie mai bine pregătită va fi mai puţin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acţiona cu mai multă precizie şi promptitudine şi va reveni mai repede la starea de normalitate. În continua sa perfecţionare şi modernizare, protecţia civilă rămâne o componentă importantă a forţelor de apărare a ţării destinată să asigure protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale, salvarea răniţilor, acordarea primului ajutor, limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer şi participarea la înlăturarea urmărilor unor calamităţi. În acest moment putem afirma că protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.

Adauga un comentariu

*