Cercetați în stare de reținere pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Șase tineri, care au încercat să-și rezolve neînțelegerile prin agresiune, pe o stradă din municipiul Bacă u,  au fost reținuți  pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.                                                

Patrula de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe strada Mihai Viteazu din Bacău s-a sesizat din oficiu cu privire la producerea unei altercații între mai multe persoane. La fața locului au fost dirijate mai multe patrule de poliție, care au procedat la identificarea persoane implicate în altercație. Din primele cercetări efectuate a rezultat că, cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, se deplasau cu un autoturism pe strada Mihai Viteazu din Bacău. Cei cinci au coborât din autoturism în momentul în care au văzut un tânăr de 20 de ani, care se afla împreună cu un alt tânăr de 27 de ani. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, cei în cauză și-au aplicat reciproc mai multe lovituri și au fost despărțiți de intervenția echipajelor de poliție. Trei dintre tineri, cu vârste de 20, 25 și 27 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgențe Bacău. Față de șase din cei șapte tineri implicați în altercație s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.Cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*