Bătrânii din cadrul Aşezământului „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja din judeţul Bacău au avut bucuria de a primi vizita a două grupuri de credincioşi din cadrul Protopopiatului Oneşti. Parohia Berzunţi, reprezentată de pr. paroh Nicolae Bucovineanu, alături de prof. Ramona Ardeleanu şi de prof. Daniela Jugaru, de părinţi şi de câţiva elevi din cadrul Şcolii Generale „Alexandru cel Bun“ – Berzunţi, a organizat la Hârja un mic spectacol. Cu toţii au dorit să ofere un dar de suflet doamnelor aflate în aşezământ şi să marcheze venirea primăverii, prin simbolul florilor şi al felicitărilor oferite. Vizita a fost realizată în cadrul proiectului „Din suflet pentru suflet“, iniţiat de Parohia Berzunţi, în colaborare cu Şcoala Generală „Alexandru cel Bun“. Parohia Păltinata, reprezentată de pr. paroh Valentin Chircu, a venit la Hârja pentru a oferi persoanelor îngrijite în centru alimente de bază, donaţii ale credincioşilor din parohie şi mărţişoare realizate de copii. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“, implementat de Parohia Păltinata. „Cei 100 de bătrâni instituţionalizaţi, cei 20 de bătrâni îngrijiţi la domiciliu şi cei 20 de copii aflaţi în dificultate din cadrul Centrului de zi «Sfântul Dionisie Exiguul» de la Hârja au beneficiat de daruri, dar mai ales de căldura sufletească a preoţilor şi tinerilor din parohiile amintite. Bătrânii şi conducerea asociaţiei mulţumesc preoţilor implicaţi, cadrelor didactice, copiilor şi tuturor persoanelor care au făcut posibil acest eveniment, urându-le sănătate şi putere în misiunea filantropică“, a spus pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja“.