Procesiune în cinstea Sfintei Cruci, la Oneşti

În oraşul Oneşti va avea loc duminica, 15 martie, în Duminica a 3-a din Postul Mare, o procesiune dedicată Sfintei Cruci . Evenimentul religios se va derula cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Vom pleca de la Catedrala «Pogorârea Sfântului Duh» din Oneşti şi ne vom îndrepta spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din oraşul nostru. Alături de noi vor merge în procesiune credincioşii de la parohiile oneştene, dar şi preoţii din Protopopiatul Oneşti. Pentru acest moment, am confecţionat o cruce de patru metri înălţime pentru a o împodobi cu florile recunoştinţei şi pentru a o purta în procesiune. Vom pregăti cântările potrivite pentru Sfânta Cruce. Dorim ca această cruce să fie închinată şi jertfei tuturor eroilor care au căzut în toate locurile şi în toate timpurile“, a declarat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti.

Adauga un comentariu

*