În perioada 13-20 martie 2015 Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a acţionat în zona de responsabilitate în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, asigurării ordinii şi siguranţei publice. Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, pe mijloace de transport în comun şi în alte zone de interes operativ, cunoscute cu mari afluenţe de public, desfăşurarea unor activităţi preventive în mediul şcolar, în vederea reducerii riscurilor de victimizare a elevilor şi personalului didactic, derularea unor misiuni specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere de interes din perioada analizată. Pe timpul executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 10 sancţiuni cu avertisment, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 4.000 lei; de asemenea, au intervenit în 3 situaţii pentru aplanarea unor stări conflictuale. În această perioadă a fost constatată o faptă cu caracter penal. Exemplificăm situaţia din data de 19.03.2015 când dispeceratul unităţii a fost sesizat cu privire la faptul că la un magazin alimentar din zona de sud a oraşului o persoană a sustras diferite bunuri (aparatură electronică). La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie din cadrul unităţii; jandarmii l-au identificat pe făptuitor (Viorel I. de 29 de ani din municipiul Bacău) şi au luat măsura conducerii acestuia la sediul unităţii ; în cauză au fost întocmite acte de sesizare a organelor competente pentru săvârşirea unei fapte cu caracter penal (furt).
Compartiment informare şi relaţii publice