Organizarea este o abilitate importanta pe care trebuie sa o invete copilul. El nu pricepe de ce trebuie sa fie ordonat cu lucrurile din jur si de ce trebuie sa planuiasca temele pentru scoala la o anumita ora, in fiecare zi si au nevoie de tine pentru asta. Iata cum inveti prichindelul sa se organizeze si sa fie ordonat!
Vorbeste cu el si explica-i de ce trebuie sa fie organizat!
De cate ori faceti curat in camera lui si aranjati cartile sau stabiliti un program pentru diverse activitati, profita de ocazie pentru a-i explica de ce trebuie sa faceti acele lucruri.
Fii un exemplu de organizare!
Atata timp cat ai o viata organizata si bine pusa la punct, micutul tau te va urma. El va prelua stilul de viata pe care il adopti tu. Asadar, comporta-te asa cum doresti sa se poarte copilul.
Invata-l sa faca liste si sa isi organizeze singur programul!
Listele cu toate activitatile de peste zi sunt cel mai eficient mod de organizare atunci cand ai multe pe cap. Obisnuieste-te sa faci liste si invata-l si pe copil sa faca la fel. In plus, la sfarsitul zilei, atunci cand copilul observa ca a reusit sa faca tot ce si-a propus intr-o zi are un sentiment de satisfactie.La inceput ii vei face tu programul. Este bine ca acesta sa devina o rutina si copilul sa stie exact la ce ore se ia masa, cand trebuie sa faca teme, cand e ora de joaca, culcare si sa se obisnuiasca singur cu ea.
Organizati impreuna programul temelor pentru scoala!
Inainte de a se apuca de teme, invata-l pe copil sa le ia in ordinea prioritatii si sa invete ca trebuie intotdeauna sa inceapa cu cele mai urgente dintre ele. In niciun caz nu trebuie sa inceapa cu cele mai grele teme. Daca i se par prea complicate, va avea tendinta sa renunte rapid la toate. Trebuie sa inceapa cu cele mai usoare. Dar nici cele grele nu trebuie lasate la sfarsit, cand copilul este extenuat.Acelasi lucru este valabil si cu perioada din zi in care trebuie sa se ocupe de temele de scoala. El trebuie invatat ca in fiecare zi are programata o ora pentru teme. Cel mai bun moment trebuie ales impreuna cu el. Nu este bine sa se apuce de ele imediat dupa ce vine de la scoala. Are nevoie de timp pentru relaxare intre cele 2 activitati.
Implica-l in activitatile de curatenie!
Curatenia casei este o treaba de familie si fiecare membru trebuie insarcinat cu cateva activitati. Camera lui nu trebuie sa fie grija ta. La inceput ajuta-l si invata-l care sunt pasii curatentie, dar in timp lasa-l sa se descurce singur, verificandu-l mereu la sfarsit.
Ajuta-l sa faca un calendar personalizat!
Calendarul l-ar putea ajuta foarte mult sa isi organizeze toate cursurile, temele, antrenamentele si alte activitati dintr-o saptamana. Nu este indicat sa fie un calendar pe o luna. Este prea multa informatie pentru el. Mai bine faceti calendare saptamanale in care programati treburile esentiale.
Incurajeaza-l si ajuta-l continuu sa fie organizat!
Nu il certa mereu cand nu reuseste sa fie ordonat. Impinge-l tot timpul din spate sa duca lucrurile la bun sfarsit. Degeaba il critici, daca nu il ajuti sa invete sa faca lucrurile mai bine. Lauda-l cand reuseste sa duca o sarcina la indeplinire.
Creeaza-i un spatiu special pentru studiu!
Copilul trebuie sa aiba un spatiu special pentru studiu. Nu trebuie lasat sa stea de fiecare data in alt colt al casei. Organizeaza-i un spatiu adecvat pentru studiu – birou, lumina, liniste, instrumente de scris.