Arestat preventiv pentru furt calificat

Secția 1 Poliție Bacău  a fost sesizată  prin SNUAU 112 de către o femeie de 40 ani, domiciliată în  Bacău, despre faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri electronice din magaziile pe care le deţine.  La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că la adresa menţionată, într-un spaţiu împrejmuit cu gard, se află trei magazii cu pereţii din beton, acoperite cu tablă, prevăzute cu uşi de acces confecţionate din tablă. Uşile de acces sunt întredeschise, iar lacătele care le asigurau se aflau pe sol prezentând urme de forţare. Reclamanta declară că bunurile aparţin societății comerciale  pe care o administrează, iar din cele trei încăperi au fost sustrase mai multe boxe audio, proiectoare de lumină, transformatoare, scule şi fier vechi, valoarea estimativă a prejudiciului fiind de aproximativ 10.000 lei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art.228-229 C.Pen. Urmare a cercetărilor efectuate de lucrătorii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție, a fost  identificat autorul, un tânăr de 18 ani, din Bacau, fără ocupatie, cunoscut cu antecedente penale. Suspectul a fost reținut și  prezentat Judecătoriei Bacau cu propunere de arestare preventive, care, a dispus arestarea preventivă a susnumitului pe o perioadă de 30 zile.

 

Adauga un comentariu

*