I-a furat telefonul in tren

O patrulă mixtă formată din polițist și jandarm, aflată în Staţia CFR Bacău, a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că în timp ce se afla în trenul IR 1654 Vatra Dornei-Bucureşti N, i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de 300 de lei.În urma verificărilor efectuate a rezultat că în vagonul trenului respectiv s-a aflat la un moment dat un barbat, care a coborît în grabă în Gara Bacău, îndreptându-se spre Cartierul CFR.În scurt timp a fost identificată persoana în cauză, un bărbat de 36 de ani, din comuna Coțofănești, care a recunoscut comiterea faptei.   Telefonul a fost recuperat și restituit părții vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

PENTRU O CĂLĂTORIE CU TRENUL ÎN SIGURANŢĂ,POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ

Atenţie când urcaţi  pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din buzunare.Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje. Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi – o să se distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.

 

 

Adauga un comentariu

*