Fără permis sau sub influența alcoolului

Polițiștii au depistat un tânăr de 25 de ani, din Dărmănești, care conducea un moped pe strada Energiei din localitate, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.  Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orașului Comănești, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.De asemenea, din verificările efectuate de polițiști a rezultat că tânărul de 25 de ani nu posedă permis de conducere, iar mopedul în cauză nu era înmatriculat şi avea montat un număr fals de înregistrare. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

 

Un echipaj de poliție a efectuat senal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în Italia, care se deplasa pe raza municipiului Bacău. Conducătorul autoturismului în cauză nu a oprit la semnalele polițiștilor și și-a continuat deplasarea iar în zona Tic Tac, pe fondul neadaptării vitezei în curba la stânga a pierdut controlul autoturismului si a intrat in bordura din colțul intersecției, avariind autoturismul. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, din Bacău, care se afla în stare de ebrietate, a devenit agresiv și a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bacău.        Tânărul în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

 

Adauga un comentariu

*