Cimbrişorul are mai multe denumiri populare: balsamă, buruiană de balsam, iarba cucului, tămâiţă, timişor, timian, cimbruşor, sărpunel. El îşi are originea de pe ţărmul mediteranean, fiind utilizat încă de pe vremea străvechii civilizaţii mesopotamiene.

In România a ajuns în secolul al XI-lea iar numele românesc cimbrişor este diminutivul derivat din cimbru. Originea latinescului Thymus se presupune că vine din grecescul “thyo” care înseamnă “parfum”. O altă interpretare a etimologiei sale ar fi grecescul “thymos”, care se traduce “curaj, forţă, putere”.

Înfloreşte din luna mai până în luna septembrie. Se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei în perioada de înflorire.

Acţiune
Cimbrişorul conţine ulei volatil – timol, carvacrol -, acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi serpilină. Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul obţinut dintr-o linguriţă de cimbrişor uscat, infuzat într-o cană cu apă clocotită are o acţiune diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică.

Indicaţii terapeutice
Preparatele fitoterapeutice pe bază de cimbrişor se recomandă în tusea spastică, convulsivă şi astmatică, în caz de reumatism, alcoolism, stimuleaza ciclul menstrual şi secreţia de lapte la femeile care alăptează. Este, în acelaşi timp, tonic nervos şi reconfortant general. Ajută în cazul durerilor de cap, migrenelor, epilepsiei.

Precauţii şi contraindicaţii
Având în vedere conţinutul de energie caldă pe care-l posedă cimbrişorul, care ar putea agrava senzaţiile de caldură excesiva în perioada caniculară sau unele afecţiuni cardio-vasculare, nu se recomandă consumul exagerat. Nu se recomandă administrarea ceaiului de cimbrişor în perioada de sarcină, acesta putând grăbi naşterea. Este contraindicat persoanelor ce suferă de insuficienţă pancreatică sau gastrică severă.