Basmul şi ziua iei româneşti, subiectele de ieri la Evaluarea Naţională

Absolvenţii de gimnaziu au susţinut ieri prima probă din cadrul Evaluării Naţionale la limba şi literatura română. La baza cerinţelor primului subiect a stat un fragment din basmul „Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos“, de Petre Ispirescu. Aici, elevii au avut de indicat antonime pentru cuvintele îfrumoasă”, îbucurie” şi îvenea”, li s-a cerut să explice rolul unei cratime, să formuleze două idei ale textului şi să explice semnificaţia unei secvenţe din text. Tot la acest subiect, candidaţii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa la specie a basmului popular „Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos“, valorificând textul dat. La subiectul al doilea, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat câteva cerinţe pe baza textului „Este ziua iei româneşti, piesa vestimentară care nu se demodează niciodată“, publicat într-un ziar central. Tot aici, candidaţii au avut de redactat în 80-150 de cuvinte o naraţiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zi de sărbătoare.Ultima probă, cea la matematică, va fi susţinută mâine, 24 iunie, iar rezultatele vor fi afişate vineri, 26 iunie.

Adauga un comentariu

*