Peste 300 kg droguri confiscate in primele cinci luni

În primele cinci luni ale acestui an, Poliția Română a ridicat în vederea confiscării peste 320 de kg. de droguri de risc și mare risc, peste 7.500 de comprimate și 500 de kg. pre-precursori.

Obiectivul general al structurilor antidrog din cadrul Poliției Române este reducerea traficului de droguri pe piaţa internă şi internaţională, prin diminuarea infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a criminalității conexe, urmare a cooperării interne şi internaţionale. Eficienţa instrumentelor implementate la nivelul Poliţiei Române şi strânsa cooperare cu instituţiile de aplicare a legii la nivel naţional (ex. D.I.I.C.O.T., S.R.I.), s-au concretizat printr-o reacţie promptă ce a condus implicit la destrămarea unor grupări infracţionale complexe.De asemenea, cooperarea polițienească internațională cu instituțiile de aplicare a legii din Germania, Franța, Italia, Spania, Austria, Marea Britanie și Norvegia, precum și cu agențiile de aplicare a legii din SUA, facilitat de birourile de legătură FBI, DEA, Secret Service de la București, este un instrument care oferă soluţii la nivel strategic şi operaţional pentru contracararea traficului de droguri la nivel mondial.În primele cinci luni ale acestui an, Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalității organizate a desfășurat 258 de acțiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri, în cadrul cărora au fost destructurate 26 de grupări infracționale organizate.În perioada analizată, au fost trimise în judecată 1.462 de persoane fizice și juridice, pentru săvârşirea a 3.407 infracţiuni, dintre care 714 persoane au fost reţinute sau arestate.De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 325,35 de kg. de droguri, dintre care 229,88 de kg. de droguri de mare risc și 95,47 de kg. de droguri de risc, 7.580 de comprimate și 500 de kg. pre-precursori.Fenomenul traficului de droguri este caracterizat de o diversificare a categoriilor de droguri nou introduse pe piaţă, prin apariţia noilor substanţe psihoactive.România este o ţară de tranzit pentru majoritatea tipurilor de droguri, în cantităţi reduse, în special pentru heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis şi droguri sintetice.

Traficul de heroină pe teritoriul României manifestă o constantă relativă de-a lungul timpului determinată de poziţia geografică a ţării noastre pe traseul Rutei Balcanice, folosit de grupările criminale pentru transportul heroinei de la locurile de producere a acesteia în Afganistan până la pieţele de desfacere din Europa Centrală şi de Vest, în special Olanda şi Marea Britanie.Totodată, România rămâne o rută alternativă utilizată de reţelele infracţionale organizate pentru introducerea în Europa, a cocainei ce provine din America de Sud.Piaţa internă de desfacere a cocainei reprezintă un segment distinct în peisajul traficului şi consumului de droguri din ţara noastră prin prisma faptului că acesta este un drog scump, accesibil unei categorii de consumatori cu posibilităţi materiale ridicate. De asemenea, în ultima perioada, polițiștii au descoperit mai multe culturi de cannabis, indoor şi outdoor pe teritoriul României, culturi în apartamente, case, hale industriale dar şi plantaţii de cannabis, în aer liber, disimulate între culturi agricole.Drogurile sintetice au cunoscut o diversificare pe piaţa din România în ultimii doi ani luând în considerare şi faptul că pe lângă cele clasice au apărut derivaţi cunoscuţi drept „designer drugs” (numite impropriu etnobotanice).În ceea ce priveşte Noile Substanţe Psihoactive, s-a constatat o scădere a disponibilităţii acestora pe stradă sau prin intermediul unităţilor comerciale datorită reglementărilor intrate în vigoare şi a eficienţei activităţilor desfăşurate, în special în mediul on–line.Rezultatele obţinute evidenţiază continuarea progreselor realizate în anii anteriori, iar aprecierile pe plan intern şi internaţional confirmă eficienţa mecanismelor de prevenire şi combatere implementate de structurile Poliţiei Române.

În perioada martie-aprilie  2015 lucrători din cadrul DCCO-Serviciul Antidrog au desfășurat, împreunnă cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, operațiunea cu nume de cod – Chopin. Operațiunea viza o grupare format din cetăţeni români şi străini implicaţi în traficul internaţional de droguri de mare risc (cocaina). Pe baza cooperării cu reprezentanţii NCA din Marea Britanie și cu sprijinul Unităţii Centrale de Cooperare Internaţională a Vămii Germane şi a Oficiului Vamii Germane din Hamburg, s-a reuşit identificarea unui transport suspect ce urma să sosească în România pe cale maritimă din Ecuador. Ulterior, având în vedere faptul că transportul tranzita Germania, a fost demarată o cooperare şi cu autorităţile vamale din această ţară şi s-a iniţiat o livrare supravegheată din Germania în România, pe rută aeriană.Cercetările, pe teritoriul României au implicat eforturi deosebite din partea poliţiştilor români şi străini, care au beneficiat de suportul operativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.În fapt gruparea infracțională a importat o cantitate de aproximativ 70 kg de cocaină din Ecuador și pentru a nu fi descoperită la controalele specifice, a fost disimulată în pereții interiori în corpuri de mobilă. Disimularea a prezentat un element de noutate, deoarece la origine, cocaină a fost injectatăîn mobilă și i-au fost schimbate proprietățile, cocaina identificată fiind de culoare neagră. Cocaină neagră este folosită în această formă, doar pentru disimulare în timpul transportului, la destinație, aceasta urmând să fie prelucrată.Această captură reprezintă o premieră pentru autorităţile române, dar şi la nivel internaţional se poate preciza că acest mod de disimulare este unul foarte puţin descoperit.Valoarea estimată a drogurilor pe piața neagră ajungea la 4.200.000 EURO. În cauză au fost arestaţi, un cetăţean venezuelean, unul columbian și un român.

Adauga un comentariu

*