Tradiţie şi continuitate prin cântec la Siretu

Copiii din Parohia Siretu, Protopopiatul Bacău, reuniţi în Ansamblul „Privighetorile Siretului“, coordonat de interpreta Irina Săbău, au făcut o bucurie credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie. Ei au venit duminică, 28 iunie 2015, la biserica din sat îmbrăcaţi în costumul naţional specific zonei Moldovei şi au interpretat la finalul slujbei piese folclorice şi religioase. Oamenii din Siretu s-au bucurat să vadă la biserică pe cei mai tineri dintre ei îmbrăcaţi în portul pe care îl cunosc de la bunici. Prezenţa micilor artişti înveşmântaţi în straie tradiţionale a fost menită să aducă în atenţia tuturor celor prezenţi cele două zile aniversate săptămâna aceasta: Ziua Internaţională a Iei (24 iunie) şi Ziua Drapelului (26 iunie). „La final, toţi copiii au primit daruri şi cuvinte de apreciere din partea părintelui paroh Ciprian Gunea, care i-a îndemnat pe micii enoriaşi să promoveze valorile strămoşeşti, care ne definesc identitatea naţională“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Adauga un comentariu

*