Agresor prins de jandarmi

O patrulă de jandarmi din cadrul I.J.J. Bacău, în timp ce executa acţiuni specifice de ordine şi siguranţă publică în parcul „Cancicov” din municipiul Bacău, au surpins un bărbat care încerca să se facă nevăzut după ce a agresat fizic o femeie care se plimba prin parc. Strigătele de ajutor ale victimei, au atras atenţia jandarmilor care patrulau în parc, aceştia observând femeia căzută la pământ şi un bărbat care a început să fugă la apariţia acestora, dar care imediat a fost prins şi imobilizat de către jandarmi. Cu ocazia acordării măsurilor de prim ajutor, femeia agresată, C. F. de 35 de ani, domiciliată într-o comună limitrofă municipiului Bacău, a relatat jandarmilor faptul că, în timp ce se plimba prin parc a fost lovită fără motiv, prin surpindere, cu pumnii şi picioarele de către agresor, care îi era necunoscut. Aceasta a fost ulterior transportată de către jandarmi la Spitalul Municipal de Urgenţă Bacău, pentru acordarea îngrijirilor medicale.Jandarmii au întocmit actele de constatare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, dosarul şi făptuitorul C.R.P. de 31 de ani, din municipiul Bacău, fiind predate lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău pentru continuarea cercetărilor în acest caz.Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii îi pot apela fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE ŞI RELarestatAŢII CU PUBLICUL

Adauga un comentariu

*