Incendii in Horgesti si Gura Vaii

Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Horgești, sat Recea, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit aparținând unei femei, în vârstă de 61 de ani. Construcția avea pereții din paiantă și acoperișul cu astereală din lemn și învelitoare din tablă. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Horgești. In urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars aproximativ 20 mp din acoperișul casei de locuit.

Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în comuna Gura Văii, sat Dumbrava, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit aparținând unui bărbat, în vârstă de 70 de ani. Construcția avea pereții din paiantă și acoperișul cu astereală din lemn și învelitoare din tablă. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Gura Văii. In urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă acțiunea intenționată de a folosi o sursă de aprindere pentru a genera incendiul, au ars aproximativ 150 mp casă de locuit, bunuri de uz casnic și mobilier din trei camere.

Adauga un comentariu

*