În Parohia Verşeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a fost oficiată sâmbătă, 4 iulie 2015, slujba punerii pietrei de temelie pentru Biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi, veniţi din toate satele învecinate, piatra de temelie fiind sfinţită de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Ioachim şi-a exprimat convingerea că, odată cu ridicarea locaşului sfânt, se va zidi biserica în sufletele fiecăruia dintre cei prezenţi. „Noi am înconjurat locul acesta, deocamdată creionat prin săpăturile făcute, pentru a arăta că este de acum un loc consacrat lui Dumnezeu. Sunteţi aleşi să fiţi ctitorii unei astfel de zidiri sfinte, care cu siguranţă nu va fi uşor de realizat. Însă Dumnezeu vă va da puterea să treceţi peste orice obstacol şi orice neputinţă, căci pe drumul acesta ce poate fi asemănat unui drum al Golgotei, pe care purtaţi împreună cu părintele paroh Octavian Bălan crucea zidirii acestei biserici, la final vom simţi cu toţii bucuria, căci dincolo de Cruce răsare soarele Învierii“, s-a exprimat IPS Părinte Ioachim. Preasfinţitul Părinte Andrei a făcut referire, în cuvântul rostit, la Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică. „Când îi zideşti casă lui Dumnezeu, îţi zideşti ţie în primul rând. După sfinţirea bisericii, aceasta nu ne mai aparţine nouă, ci aparţine lui Dumnezeu, Care o sfinţeşte prin lucrarea Duhului Sfânt, şi ne aparţine nouă tuturor pentru că aici, după sfinţire, în fiecare Liturghie coboară Hristos pe Sfânta Masă şi ni Se dăruieşte deplin în Taina Sfintei Împărtăşanii“. La final, părintele paroh Octavian Bălan şi-a manifestat bucuria că s-a ajuns la acest moment de binecuvântare al începutului lucrărilor: „Îl rugăm pe Hristos Domnul să dăruiască sănătate tuturor celor care se vor osteni la ridicarea bisericii. Să ne dea putere să împlinim acest proiect care reprezintă o mai veche dorinţă a credincioşilor de aici, din Verşeşti“.