În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de doi bărbaţi de 24 şi 46 de ani, din comuna Zemeş, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări a rezultat că în luna iulie a.c., cei doi au fost depistaţi de către agenţii de pază ai unei societăţi în timp ce sustrăgeau aproximativ 200 de litri produs petrolier, din beciul unei sonde din zona petrolieră Geamăna. Pentru a-şi asigura scăparea cei doi ar fi ameninţat agenţii de pază.
Ulterior, bănuiţii au fost depistaţi de poliţişti iar la data de 5 august a.c. în baza probatoriului administrat s-a dispus schimabrea încadrării juridice a faptei din furt calificat în infracţiunea de tâlhărie calificată.
Faţă de cei în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.