MEMBRII UNUI GRUP INFRACŢIONAL, CONDAMNAŢI LA ÎNCHISOARE PENTRU INFRACŢIUNI GRAVE DIN SFERA CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE

​Membrii unei grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii economico-financiare între care evaziune şi spălare de bani, destructurat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T., au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 şi 10 ani.

La data de 29 iunie a.c., Curtea de Apel Bacău a decis, prin hotărâre definitivă, condamnarea la 10 ani de închisoare a liderului grupării şi la pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 3 ani ani pentru 8 membri.

De asemenea, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra unor utilaje, vile, autoturisme, autoutilitare şi părţi sociale ale unor societăţi comerciale controlate de liderul grupării.

În fapt, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracţională a grupării infracţionale, specializată în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Din cercetări a rezultat că în periaoda 2002-2006, un bărbat de 39 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, a constituit un grup infracţional organizat, la care pe parcurs au aderat şi alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani, cetăţeni români şi moldoveni.
Prin intermediul grupului infracţional au fost controlate societăţi comerciale, care au format un circuit comercial şi financiar simulat, în domeniul importurilor de utilaje industriale, în scopul eludării taxelor şi datorate statului şi asigurării produsului infracţional.

Prin punerea în aplicare a circuitului comercial şi financiar simulat a fost produs bugetului consolidat al statului un prejudiciu de peste 1,8 milioane de euro.

Dosarul penal, în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire-aderare-sprijinire de grup infracţionale organizat, evaziune fiscal în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată a fost instrumentat de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, cu suportul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Adauga un comentariu

*