România va primi de la Comisia Europeană circa 480 milioane de euro

România a primit decizia privind ridicarea întreruperilor de plăți și a pre-suspendării pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, astfel că, în aproximativ două săptămâni, țara noastră va primi de la Comisia Europeană aproximativ 480 milioane euro, sume care au fost blocate, a declarat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, la Guvern.

„Urmare a eforturilor depuse în ultimele patru luni și a verificărilor efectuate la solicitarea Comisiei Europene, săptămâna aceasta, România a primit decizia privind ridicarea întreruperilor de plăți și a pre-suspendării pentru Programul Operațional Resurse Umane, POSDRU 2007 — 2013, ceea ce înseamnă că, în perioada imediat următoare, în aproximativ două săptămâni, România va primi de la Comisia Europeană circa 480 milioane de euro, sume care erau blocate, ca urmare a deciziei Comisiei de întrerupere a plăților”, a menționat Nica.

Ministrul Fondurilor Europene susține că, în ceea ce privește Programul Operațional Mediu și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, au fost finalizate misiunile de audit naționale și ale Comisiei Europene.

„Așteptăm în jurul datei de 15 septembrie o decizie referitoare la ridicarea întreruperii plății. Fără a mă pronunța înaintea Comisiei Europene, consider că măsurile care au fost luate de statul român corespund cerințelor Comisiei Europene și așteptăm o decizie pozitivă”, a mai spus Nica.

 

sursa: Agerpres.ro

Adauga un comentariu

*