Cele mai populare si bune cocktailuri

Cocktailurile sunt cele mai cautate bauturi in cluburi sau restaurante in intreaga lume. Indiferent de anotimp sau continent, acestea sunt solutii excelente pentru o buna dispozitie in diferite imprejurari. cocktails

Au devenit licori din ce in ce mai rafinate, insa curiozitatea de a gusta un cocktail a ramas aceeasi. Fie ca vorbim de sofisticatul Apple Martini sau de spirtosul Long Island Ice Tea, barmanii au listele lor cu cocteiluri pentru a satisface toate gusturile clientilor.

Portalul therichest.com a selectat zece  cocktailuri dintre cele mai des intalnite in barurile din intreaga lume, care reusesc sa reziste concurentei acerbe a diferitelor sortimente de vin sau chiar de bere.

Apple Martini – sau pe scurt ‘Appletini’ este unul dintre cele mai populare cocktailuri, oferind o perspectiva aparte paharului clasic de martini sec. Cu vodka in loc de gin ca ingredient de baza si rachiu de mere pentru a-i da un parfum puternic, Appletini nu este definitivat decat dupa ce se adauga un suc natural de lamaie si o bucata de mar. Este bautura favorita a jurnalistului american Conan O’Brien, gazda showului Conan de la TBS.

Long Island Ice Tea – un amestec interesant de rom, vodka, tequila, gin si triplu sec (un lichior foarte puternic ce contine curacao, coaja de portocala), aromate apoi cu merisor, suc de lamaie si cola. O versiune mai veche a acestui  cocktail ar fi aparut in 1920 in comunitatea Long Island din Tennessee, iar versiunea mai noua, modificata si ea ulterior, ar fi din 1972 cand a fost inventata de un barman in timpul unui concurs intr-un bar din Long Island, New York.

Californication este un  cocktail  asemanator cu Long Island Ice Tea, insa mixul de bauturi spirtoase (rom, vodka, tequila si gin) este parfumat cu lichior de portocale, suc de lamaie si suc de portocale. Desi este puternic, ofera un evantai de arome dulci si la final se adauga o felie de portocala.

Pina Colada – un cocteil clasic tropical cu rom, lapte de nuca de cocos, suc de mere – este bautura favorita a celor care vor ceva exotic, racoritor si nu foarte puternic. Radacinile acestei bauturi s-ar afla in Puerto Rico, unde a fost considerata multa vreme drept bautura nationala. Versiunea actuala a fost inventata in 1952 in barul hotelului Caribe Hilton din San Juan.

Margarita este poate cel mai popular  cocktail din Statele Unite ale Americii, care foloseste ca ingredient de baza tequila. Peste tequila se adauga triplu sec, suc de lamaie verde si cuburi de gheata. Este servit in pahare ai caror pereti interiori sunt frecati cu lamaie verde si apoi se pune sare. Cu toate ca au fost dezbateri aprinse asupra locului de origine al acestui cocteil, aceasta bautura ar fi aparut undeva intre Tijuana si Ensenada. Ea continua sa fie extrem de populara in regiuni din Mexic, la San Diego si in California.

Caipirinha – bautura nationala in Brazilia, cu cachaca (alcool din trestie de zahar) sau rom alb, zahar brun si suc de lamiie verde. ‘Caipira’ inseamna persoana din zonele rurale ale Braziliei, care iubeste traditionalul, departe de modernitate si tot ce inseamna viata sofisticata. ‘Caipirinha’ este servita in restaurante, baruri, cluburi si in casele oamenilor, castigand rapid popularitate.

Mint Julep – bautura oficiala a intrecerii hipice Kentucky Derby, cu whiskey Bourbon, putina apa, zahar granulat, gheata tocata si menta proaspata din belsug.

Mai Tai –  cocktail  polinezian cu o savoare tropicala specifica zonei de vest a Statelor Unite, reprezinta un mix interesant de rom alb si rom negru, curacao orange, sirop de migdale cu flori de portocala, suc de lamaie verde, totul fiind scaldat in cuburi de gheata.

Mojito – poate cel mai cunoscut  cocktail  in intreaga lume, cu rom alb, menta, suc de lamaie, apa minerala. Unul din secretele obtinerii unui Mojito parfumat consta in strivirea mentei (nu taiata fasii si nici tocata) inainte de a fi pusa in amestec pentru a-si pastra savoarea si pentru a genera acel suc interior al plantei. Ernest Hemingway dezvoltase un gust aparte pentru aceasta bautura cu adevarat racoritoare.

Cosmopolitan – poate cel mai modern cocktail, cu o popularitate castigata in ultimele doua-trei decenii, ofera un mix puternic de vodka, triplu sec, suc de lamaie verde, suc de merisor. Unii plaseaza originea acestei bauturi in jurul anului 1975, in Minneapolis, insa, denumita prescurtat ‘Cosmo’, bautura a explodat in popularitate in anii ’90, in urma mentiunilor repetate in filmul ‘Sex and the City’. Pentru a obtine un adevarat ‘Cosmo’, sucul de merisor trebuie sa fie de cea mai buna calitate, iar triplul sec sa fie neaparat produs de Cointreau, din vestita zona Saint-Barthélemy-d’Anjou.

Sursa: http://foodstory.stirileprotv.ro/

Adauga un comentariu

*