INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE, CONSTATATE ŞI CERCETATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii au depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din comuna Corbasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252B, din comuna Pînceşti, fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.1429

 

Pe D.N. 2G, în localitatea Podiş, din comuna Mărgineni, s-a produs un eveniment rutier cu pagube material.

La faţa locului poliţiştii au stabilit în urma primeleor cercetări, că un bărbat de 64 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău-Moineşti, a pierdut controlul vehiculului, a lovit un podeţ şi a părăsit partea carosabilă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de  0,91 mg/l alcool pur in aerul expirat şi a fost condus la S.J.U.  Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Poliţiştii aflaţi în serviciul de patrulare pe strada Agudului, din municipiul Bacău, au depistat în flagrant un bărbat de 54 de ani, din Buhuşi, care conducea un autoturism şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 0,94 mg/l alcool pur în aer expirat şi a fost condus la S.J.U Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Adauga un comentariu

*