Până în prezent, în sistemul informatic al AFM, au fost rezervate pentru persoanele fizice și juridice peste 19.500 de tichete.
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă închiderea unei alte etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice pentru programul „Rabla 2015”.
În cadrul Programului au fost analizate 1.609 dosare, din care 817 dosare au fost acceptate, pentru 2.488 de autovehicule și 808 dosare au fost respinse.
Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunea aferentă programului.
Până în prezent, la registratura AFM au fost depuse 2.215 de dosare de către persoanele juridice şi instituţiile publice.
Persoanele interesate să participe la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național pot depune dosarele de finanțare la sediul AFM, până la data de 30 octombrie 2015.