Multe dintre alimente ne pot ajuta să ne menținem într-o formă cât mai bună în sezonul rece, semnalează ABC. Cotidianul spaniol recomandă în acest sens supele, condimentele, infuziile, legumele, fructele și produsele lactate.
Supele și alte feluri calde care se mănâncă cu lingura sunt o alegere foarte bună toamna și iarna. Pe de o parte, furnizează căldură corpului, iar pe de altă parte, facilitează o hidratare imediată. În multe dintre ele ingredientul principal sunt legumele, care, datorită amidonului, sunt o sursă de energie. În plus, unele ingrediente sunt considerate remedii naturale pentru gripă, cum ar fi ceapa.
Condimentele favorizează funcția vasodilatatoare a corpului, în legătură directă cu termoreglarea. Consumul de piper, cuișoare, scorțișoară, curcuma sau șofran contribuie la creșterea temperaturii corporale. Usturoiul favorizează producerea de anticorpi. Condimentele înseamnă un dublu beneficiu pentru sănătate, pentru că sunt potențatori de gust, ceea ce facilitează reducerea consumului de sare.
Infuziile sau ceaiul, ca și condimentele, ajută la menținerea unei temperaturi corporale ridicate. Multe dintre aceste băuturi au componente care favorizează și potențează funcționarea sistemului imunitar precum ceaiul verde, care, datorită înaltului conținut de vitamina C, acționează ca antigripal natural.
Legumele și fructele protejează sistemul imunitar. Deși consumul lor nu garantează evitarea răcelii, creșterea aportului de vitamina C contribuie la o stare de sănătate mai bună. Specialiștii recomandă consumul fructelor și legumelor de sezon.
Produsele lactate asigură menținerea unor niveluri optime de vitamina B și vitamina D. Lipsa vitaminei B poate cauza anemie. Vitamina D reglează nivelurile de calciu din corp. Experții recomandă de asemenea consumul de lapte de migdale, care, datorită conținutului mare de calorii, este o sursă de energie și reglează temperatura.
Sursa: www.agerpres.ro