Mulți nu avem o oră fixă la care să luăm cina. De vină, spunem noi, e programul încărcat și lipsa timpului pentru masă. Însă, întotdeauna acesta nu e decât un motiv. Dacă am fi mai atenți și mai organizați, am avea timp și pentru o oră fixă la care să mâncăm seara. Dar, care e ora cea mai bună la care să iei cina?
În cazul mesei de seară, nutriționiștii nu recomandă consumul de alimente seara târziu, întrucât acestea pot îngreuna digestia. Iată, așadar, ora la care este indicat să servim cina pentru a ne menține în formă!
Ora ideală pentru a lua masa de seară este cuprinsă în intervalul 18:00-18:30, mai ales că după ora 20:00, activitatea sistemului digestiv se reduce, noaptea au loc procese care ţin de partea de detoxifiere, de prelucrare şi asimilare a alimentului, scrie clicksanatate.ro.
Persoanele care sforăie noaptea, cele care suferă de dispnee sau apnee nu ar trebui să consume seara mâncăruri grele, băuturi alcoolice, apă carbogazoasă, băuturi carbogazoase, pentru că în mod cert vor avea parte de un somn agitat. De asemenea, persoanele care suferă de gastrită, ulcer, reflux gastro-esofagian nu ar trebui să abuzeze de alimente după ora 20:00.