Acțiune umanitară Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău

1O delegaţie a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău s-a deplasat în data de 23.12.2015, la Centrul Rezidenţial Ghiocelul din municipiul Bacău, unde se află în îngrijire copii cu dizabilităţi, împărţind pachete cu dulciuri, fructe, sucuri şi cozonaci,  aducând astfel bucuria şi spiritul Crăciunului în sufletele a 18 copii, asistaţi ai centrului.

Darurile de Crăciun, în valoare de 1000 lei, au fost achiziţionate cu sprijinul benevol al cadrelor din unitatea noastră.

8Dovadă a camaraderiei şi a respectului faţă de înaintaşii noştri, jandarmii nu i-au uitat nici pe cei patru veterani de război din municipiul Bacău, dăruindu-le şi acestora cadouri specifice cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

De asemenea, de la începutul lunii decembrie, 20 de jandarmi au donat sânge pentru a veni în sprijinul persoanelor în suferinţă, având speranţa că fiecare donator de sânge este posibil să salveze o viaţă.

Devenite tradiţii, în preajma  sărbătorilor importante, aceste gesturi altruiste care aduc un strop de bucurie în sufletul copiilor instituţionalizaţi, bătrânilor suferinzi ori veteranilor de război, evidenţiază şi latura umană a jandarmilor, fiind în slujba cetăţenilor de-a lungul anului în executarea misiunilor zilnice, cât şi a celor care au cel mai mult nevoie de noi, ca oameni.

Adauga un comentariu

*