Semnificatiile zilei de 15 ianuarie

eminescuAstazi in România se sarbatoreste Ziua Nationala a Culturii, aleasa in cinstea lui Mihai Eminescu, data nasterii poetului nostru national.

Initiatorii proiectului de lege mentionau ca: ”’Ziua Culturii Nationale va fi, in viziunea noastra, o zi in care nu numai celebram un mare creator, dar si o zi de reflectie asupra culturii române, in genere, si a proiectelor culturale de interes national”. Exista precedente pentru aceasta sarbatoare si in alte tari europene. Astfel, in Spania, Ziua Culturii a fost aleasa in ziua mortii lui Miguel de Cervantes, iar in Portugalia, in ziua in care s-a nascut Luis de Camoes. Si autoritatile din Republica Moldova au hotarat ca ziua de nastere a lui Mihai Eminescu sa devina Ziua Culturii Nationale. Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani. A fost poet, prozator, dramaturg si jurnalist, socotit de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura româna. Avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant si de teoriile lui Hegel. Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul “Junimii”, spunea despre marele poet: “Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica româna va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii românesti.”

In 1759 se deschide pentru marele public ”The British Museum”, cu o colectie ce continea manuscrisuri, carti, obiecte uscate din natura si cateva antichitati; in prezent British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabila: Piatra Rosetta, Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, Bustul lui Julius Caesar, obiecte ce sunt cuprinse in galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma si Grecia antica, Europa, Colectia de ceasuri, Orientul Mijlociu.

In 1834 se deschide, pe langa Societatea Filarmonica din Bucuresti, “Scoala de muzica vocala, de declamatie si de literature” ce avea menirea de a pregati actori calificati, directorul scolii fiind Ion Heliade Radulescu.

In 1870 Ministrul de Externe adreseaza marilor puteri europene o nota prin care cere recunoasterea oficiala a denumirii de România.

In 1943 este finalizata constructia cladirii Pentagon-ului american.

In 2001 se naste proiectul colaborativ Wikipedia, bazat pe o idee a lui Jimmy Wales.

In 2005 este lansat primul volum al editiei facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române; iar in 2006 sunt prezentate urmatoarele cinci volume ale editiei facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu, la Biblioteca Academiei.

In 1622 se naste Molière (Jean–Baptiste Poquelin), dramaturg si actor francez; in 1908, Edward Teller – savant american de origine maghiara, creator al bombei cu hidrogen; in 1919, Boris Cazacu – lingvist si filolog român; in 1929, Martin Luther King – laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1964, cunoscut militant pentru apararea drepturilor civile ale populatiei de culoare; in 1937, Valeriu Cristea – critic si istoric literar român; in 1975, Florentin Petre – fotbalist român, iar in 1977, Daciana Octavia Sârbu – politician român.

In 1568 moare Nicolaus Olahus, umanist si istoric de origine româna, arhiepiscop de Esztergom si guvernator al Ungariei; in 1937, Anton Holban – prozator roman, iar in 2004, Felicia Melescanu – jurnalist de televiziune.

Adauga un comentariu

*