O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, aflată în serviciul de patrulare, s-a sesizat din oficiu despre faptul că pe DN 12A, în comuna Brusturoasa, a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, în comuna Brusturoasa, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism, ce se afla parcat în afara părţii carosabile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.