Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în luna ianuarie, de Jandarmeria Română

În luna ianuarie, aproximativ 1700 de jandarmi au participat la 356 de acțiuni desfășurate în mod independent, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite în domeniul silvic. În aceeași perioadă, peste 1200 de jandarmi au luat parte la 468 de acțiuni similare, organizate în cooperare cu organele silvice.rezultate silvic

În această perioadă, jandarmii au constatat 64 de fapte penale și au recuperat aproximativ 500 mc de masă lemnoasă, aplicând 426 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 264.400 lei.

În perioada iulie-decembrie 2015 s-au executat 1.957 acţiuni independente, la care au participat 7.569 de jandarmi, au fost constatatate 330 infracţiuni şi au fost aplicate 1.761 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 965.650 lei şi confiscaţi 3.341 m3 material lemnos.

Totodată, în cooperare cu organele silvice, în aceeaşi perioadă, Jandarmeria Română a executat 3.243 acţiuni, în care au fost angrenaţi 8.555 jandarmi, fiind constatate 120 infracţiuni şi ridicaţi în vederea confiscării 3.864,2 m3 material lemnos.

Informații suplimentare:

Începând cu data de 13 iulie 2015, în urma modificării şi completării Codului Silvic prin legea nr.133/2015, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase.
Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici, precum și cu reprezentanții altor instituții cu atribuții în domeniu.

Adauga un comentariu

*