Siguranța cetățenilor – prioritate a polițiștilor băcăuani

front_pagePolițiștii din județul Bacău au desfășurat, la sfârșit de săptămână, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

350 de polițiști ai Inspectoratul de Poliție Județean Bacău au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, polițiștii de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea fraudelor și de intervenție rapidă au efectuat 3 percheziții domiciliare, 73 de controale, 9 filter și 48 de acțiuni.

În urma activităților, au fost constatate 29 de infracțiuni, dintre care 26 în flagrant.

Polițiștii au depistat 12 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni și au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 598 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 175 683 lei. Dintre acestea, 36 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991,  21 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar 29 pentru nerespectarea altor acte normative.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic polițiștii au luat 521 măsuri de sancționare contravențională, din care 321 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Totodată, au fost reținute 105 permise de conducere și s-au retras 10 de certificate de înmatriculare.

Adauga un comentariu

*