Polițiștii din stațiunea Târgu Ocna au depistat un localnic de 42 de ani, care conducea un autoturism pe strada Costache Negri , în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.