Un moineșteam de 29 de ani, bănuit de polițiști că în perioada 11-13 martie a.c. ar fi pătruns prin efracție în trei societăți comerciale, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 6 000 de lei, a fost depistat și reținut.
Polițiștii moineșteni au depistat în urma investigațiilor efectuate un bărbat de 29 de ani din localitate, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că în noaptea de 10/11 martie a.c., și în noaptea de 12/13 martie a.c., tânărul în cauză ar fi pătruns prin efracție în trei societăți comerciale din Moinești și ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximatv 6.000 de lei.
Faţă de bărbatul în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propunere de arestare preventivă.