Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 263 de voturi „pentru”, proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani relateaza Agerpres.
Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat.
A fost eliminată și opțiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlinește doi ani.
„Indemnizația se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”, mai prevede proiectul de lege.
Potrivit acestuia, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserție”, în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată.
Prevederile acestui proiect urmează să intre în vigoare pe 1 iulie 2016.
sursa: Agerpres