O viaţă mai sănătoasă se numără cu siguranţă printre preocupările noastre principale. Să ai grijă de corpul tău se poate reduce la câteva alegeri de zi cu zi care pe termen lung îţi vor aduce o mulţime de beneficii. Nu trebuie să ţii o dietă strictă, să iei un pumn de pastile zilnic sau să petreci ore lungi la sală pentru a fi mai sănătoasă, a ajunge la greutatea dorită sau pentru a trăi o viaţă mai lungă.
Ştii ce ai putea să faci în schimb? Decizii atente în fiecare zi care în legătură cu întreg stilul tău de viaţă! Alegerile de zi cu zi îţi vor beneficii importante pentru inimă, creier, digestie şi o stare de spirit mai bună.
Consumă legume cu frunze verzi în fiecare zi
Dacă există un singur aliment care îţi poate schimba semnificativ starea de sănătatea, majoritatea studiilor indică legumele cu frunze verzi. Spanac, kale, salata verde, năsturelul, andivele sau pătrunjelul conţin clorofilă care poate reduce inflamaţiile din organism, îmbunătăţeşte sănătatea ficatului, au multă vitamina A (betacaroten) care întăreşte sistemul imunitar, sunt bogate în vitamina C şi fibre.
În plus, au foarte puţine calorii şi îţi dau o senzaţie de saţietate. Un alt beneficiu al legumelor cu frunze verzi se referă la cantitatea marea de magneziu, care reduce glicemia, conferă energie, reduce stresul şi te ajută să dormi mai bine. Crude sau gătite la aburi, legumele cu frunze verzi nu trebuie să lipsească din dieta ta zilnică!
Hidratează-te corespunzător
Te chinui să bei cei doi litri de apă pe zi sau, şi mai rău nici măcar nu încerci? Este important să ştii că o bună hidratare este esenţială pentru sănătate deoarece fiecare celulă din corp are nevoie de apă. Hidratarea este vitală pentru funcţiile de bază ale organismului precum reglarea temperaturii corpului, tensiunii arteriale, buna funcţionare a celulelor nervoase sau realizării digestiei.
Încearcă să te culci mai devreme
În afară de atenţia pe care o oferi alimentaţiei şi hidratării, fă tot posibilul să te culci mai devreme. Sunt convinsă că ai mai auzit asta de multe ori, dar este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi face pentru sănătatea ta. Un somn de minim şapte ore, de preferat 8, îţi vor garanta hormoni sănătoşi, care la rândul lor înseamnă mai puţin stres şi o greutate normală (ambele elemente esenţiale ale unui organism sănătos!). Iată câteva alimente şi ceaiuri care te vor ajuta să dormi mai liniştit şi să te odihneşti!
Consumă grăsimi sănătoase
Acizii graşi esenţiale omega 3 şi 6 sunt esenţiali pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare, buna funcţionare a sistemului nervos, sau reducerea riscului de obezitate. Mai mult, aceştia au propietăţi anti-inflamatorii. Cele mai bogate alimente în acizi Omega 3sunt: uleiul de nuci, macrou, sardine, hering, somon, ton şi alge marine. Alte surse de grăsimi sănătoase: nucile, seminţele de chia, seminţele de in, caju, migdale, avocado şi fructele acai.
Mişcarea este esenţială
Chiar dacă nu ai timp să mergi la sală sau să urmezi un program de exerciţii, o plimbare alertă de jumătate de oră de trei ori pe săptămână poate să îţi întinerească creierul cu 10 ani! Poţi încerca să faci exerciţii uşoare când te uiţi la serialul tău preferat. Activitatea fizică este necesară nu numai pentru menţinerea muşchilor şi a oaselor, dar şi pentru o bună funcţionare a inimii, a creierului, a vaselor de sânge, a articulaţiilor şi nu în ultimul rând, al sistemului imunitar.
Provoacă-ţi gândirea
Activităţile mentale care te stimulează, precum învăţarea unei limbi străine, lectura unui roman psihologic te ajută să îţi menţii mintea alertă. Nenumărate studii arată că dacă petreci mai mult timp învăţând ai şanse mai mici de a fi afectată de boli precum demenţa. În cele din urmă, studiul este un antrenament fundamental pentru creier – cu cât înveţi mai mult, cu atât vei avea mai multe avantaje. Fie că rezolvi un puzzle, un rebus sau un joc de Sudoku, astfel de activităţi sunt un mod simplu de a-ţi activa creierul şi de a-ţi ţine mintea trează.
Gândeşte optimist
Rezervă-ţi câteva minute în fiecare zi numai pentru tine. Uită de stresul zilnic şi concentrează-te pe lucrurile care te fac să te simţi bine sau care te relaxează. O sesiune scurtă de meditaţie, scrie într-un jurnal sau citeşte câteva pagini care te inspiră. Astfel de momente de pauză reduc stresul, care te face mai vulnerabilă la boală. Exerciţiile de respiraţie sunt un alt mod simplu prin care poţi să-i dai creierului tău un time out.
Mergi la un control medical periodic
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi face pentru sănătatea ta este să mergi la un control medical periodic. Este bine să mergi măcar o dată pe an la medic pentru o evaluare completă care să cuprindă şi analizele uzuale.Iată o listă cu analizele care nu trebuie să lipsească din controlul medical periodic:
- analize de sânge care să cuprindă: hemoleucograma, uree şi creatinina (pentru monitorizarea funcţiei renale), transaminaze (monitorizarea funcţiei hepatice), profil lipidic (colesterol, trigliceride), glicemie.
- sumar de urină
- electrocardiograma
- radiografie pulmonară (în cazul celor care fumează)
- măsurarea tensiunii arteriale
- Testul Babeş – Papanicola
- Mamografie
Un stil de viaţă sănătos. Fii moderată
Încearcă să te concentrezi pe acumularea de experienţe plăcute şi pe crearea unui stil de viaţă sănătos. Găseşte un echilibru în viaţa ta. Poţi să faci aproape orice, atâta timp cât eşti ghidată de moderaţie. Un pahar de vin, o prăjitură, cartofi prăjiţi, o noapte pierdută la dans, prea multe ore la birou – totul este permis dacă faci aceste alegeri ghidată de moderaţie. Este în regulă să mai treci din când în când prin astfel de momente. Ţine minte: Totul cu moderaţie, inclusiv moderaţia în sine.
Sursa: www.csid.ro