Polițiștii au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul Bacău, pe numele unui bărbat de 45 de ani din comuna Faroani.
Bărbatul de 45 de ani, care conducea o autoutilitară pe drumul Judetean DJ 119 H în localitatea Faraoani, a surprins și accidentat un minor de 12 ani, care se deplasa în aceeasi direcție de mers, pe marginea partii carosabile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior polițiștii au stabilit că autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat.
Pe numele conducătorului auto a fost emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Cel în cauză a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.